Practicarea sacrificiilor umane a fost un fenomen întâlnit frecvent la comunităţile umane din prima jumătate a mileniului I a. Chr., fiind atestate de autorii antici şi confirmate cercetările arheologice realizate inclusiv în spaţiul Pruto-Nistrean. În incinta sitului de la Glinjeni (raionul Șoldănești) au fost identificate peste 30 de „aglomeraţii ritualice de oseminte umane”, după cum au fost numite de cercetători. Cele aproximativ 90 de fragmente de cranii umane prelucrate şi 32 de fragmente prelucrate de oase dispersate aparţinând diferitelor părţi ale scheletului uman, deseori erau însoțite vase sau cioburi ceramice. Majoritatea scheletelor erau de copii sau maturi cu vârsta de maxim 40 de ani, având aceleaşi urme de prelucrare: ciobiri, tăieturi, crestături, „piliri” ale dinţilor. Analizând materialele de la Glinjeni, arheologul T. Arnăut a distins patru tipuri de aglomeraţii: 1) depuneri de oase de craniu, cu urme de prelucrare şi alte părţi ale scheletului uman; 2) depuneri de oase de cranii cu urme de prelucrare, asociate cu fragmente de vase ceramice, toate purtând urme de ardere secundară; 3) depuneri, în urne, a unor oase puternic calcinate, însoţite de vase ceramice cu urme de arsură, precum şi oase calcinate de animale mici; 4) aglomeraţii de oase depuse în gropi de formă ovală sau dreptunghiulară, în umplutura cărora se afla pământ amestecat cu cenuşă. Din același sit se evidențiază şi un mormânt în care au fost depuse două schelete umane orientate în direcţii opuse. Primul schelet, care aparținea unui bărbat de aproximativ 30-35 de ani, era depus în poziţie chircită pe spate, în partea de sud a gropii, fiind orientat cu capul spre vest. Al doilea schelet, la fel, aparţinea unui bărbat de 35-40 de ani, fiind depus în aceeași poziție, în partea de nord a gropii, orientat cu capul spre est. În partea de sud a aceleiași gropi a fost descoperit un obiect trapezoidal din os de animal care ar putea servi ca pandantiv. Importantă pentru cunoașterea fenomenului cercetat este descoperirea unui craniu depus în vas din cadrul unui complex identificat la Saharna Mică. Este relevant faptul că în același complex au fost recuperate boabe carbonizate de grâu. În cadrul aşezării Saharna Mare „Dealul Mănăstirii”, au fost descoperite două complexe funerare. Una dintre ele reprezintă o aglomeraţie neregulată cu dimensiunile de 1,20 x 1,20 m, reprezentată din pietre de calcar, sub care au fost descoperite oase umane şi fragmente de ceramică. Unele părţi ale scheletului se aflau în conexiune anatomică. Cel de-al doilea complex a fost descoperit la o distanţă de 0,55 m de prima aglomeraţie şi prezintă o vatră de formă aproape ovală cu dimensiunile de 0,94 × 1,40 m orientată de la est la vest de-a lungul axei lungi. Un caz deosebit, descoperit în aceeași așezare, este ilustrat de descoperirea unei gropi în care a fost depus un schelet pe partea dreaptă cu picioarele îndoite, însoțit de fragmente provenite de la vasele de ofrandă. Lipsa unei porţiuni însemnate de frontal şi existenţa unei fracturi radiante par a fi cauza decesului. În viziunea unor cercetători, complexele de la Saharna ar putea reflecta obiceiul de a sacrifica membrii comunităţii în numele zeității supreme sau în calitate de mesageri ai oamenilor. Narațiunea lui Herodot cu privire la trimiterea unui sol către Zamolxis poate fi ilustrată, probabil, și de aceste descoperiri. Analizând asemenea contexte ritualice, T.Arnăut admite existenţa a două tipuri de sacrificiu: de fundare sau ritualul de sacrificiu-trofeu. Primul caz este argumentat și de M. Eliade în interpretarea legendei Meşterul Manole în care „se reflectă realitatea tradiţionalistă a popoarelor din sud-estul Europei legată de obiceiul de a însufleţi întemeierea printr-o jertfă”. Practica sacrificiului duşmanului este atestată şi la Herodot (duşmanii erau decapitaţi, iar craniile erau expuse cât mai sus pe acoperişul locuinţelor). Depunerile sacrificiale umane atribuite primei jumătăți a mileniului I a. Chr., analizate din perspectivă antropologică comparativă, ținând cont de caracterul surselor arheologice și a celor narative, reflectă un tablou destul de complex al practicilor ritualice.