Accesul cetăţeanului la educaţie, alfabetizarea, obţinerea unui nivel minim de cultură generală, asistenţă socială şi medicală; producţia și accesul echitabil al oamenilor la alimente şi mărfuri de primă necesitate; participarea democratică efectivă a cetăţenilor în diverse procese sociopolitice; integrarea migranţilor în comunităţile de destinaţie etc., sunt provocări capitale și cele mai vulnerabile aspecte ale vieții sociale contemporare, ce pot fi amenința societatea cu destabilizarea prin pericole securitare. Ieşirea de sub controlul autorităților a fenomenelor globale antroposociale, inclusiv degradarea nivelului culturii generale în societate, amplificarea analfabetismului, discordanţa funcţională dintre oferta sistemului educaţional şi necesităţile reale ale omului contemporan, vor genera inevitabil conflicte violente inter-sociale. Psihologul și pedagogul canadian W.E. Blatz, introduce în circuitul academic în 1966 termenul de „Securitate umană”. Identificarea unor modalități eficiente și sustenabile de depășire a crizei globale în condiții optimale de securitate și bunăstare pentru persoana umană, prin dezvoltarea capacităților de cercetare și aplicare a cunoștințelor în viața de zi cu zi cu privire la securitatea persoanei și a biosferei, educarea și cultivarea etico-morală ale persoanei și comunităților, dezvoltarea tehnologiilor sociale de dirijare şi management societal, devin cele mai importante sarcini trasate de concepția contemporană a securității umane în condițiile crizei globale sociocivilizaţionale.

Citizen’ access to education, literacy, obtaining a minimum level of general culture, social and medical assistance; production and equitable access of people to basic foodstuffs; effective democratic participation of citizens in various socio-political processes; the integration of migrants etc., are crucial challenges and the most vulnerable aspects of contemporary social life, which can be threatening society with destabilization through security dangers. Getting out of the authorities’ control of global anthroposocial phenomena, including degradation of the level of general culture in society, the increase of illiteracy, the functional discrepancy between the offer of the educational system and real needs of contemporary man, will inevitably generate violent inter-social conflicts. The Canadian psychologist and pedagogue W.E. Blatz, introduced the term “human security” in the academic circuit in 1966. The identifying of most effective and sustainable ways to overcome global crisis in optimal conditions of security and well-being for human person, by developing research on the security and its application, as well as the education and ethical cultivation of the person and communities, the development of social technologies of leadership and societal management, become the most important tasks, outlined by the contemporary conception of human security in conditions of global socio-civilizational crisis.