În toposul valéryan importanţa privirii e mai mult decât o problematică a sferei srtricto senso creative, ea devine însuşi forţă de creaţie hegemonică convertind, printr-o permutare contextuală, opera în „privire”, iar importanţa operei în importanţa Privirii.  Paul Valéry absolutizează „văzul” şi funcţia „a vedea” a ochiului făcând abstracţie de vedere şi lucrul văzut. Văzul /„le voir”/ e mai important decât vederea /la vue/ sau văzutul /”la chose regardée”/, cum ar fi bunăoară, feţe, peisaje, obiecte... . Modalităţile privirii valéryene revelă, pe de o parte, funcţiile optico-fiziologică sau morfo-optico-fizică (ochi, vedere, lumină, oglindă, suprafeţe reflexive...) şi, pe de alta, conceptual-cognitivă sau conceptual-metaforică/ artistică (viziune, optică, punct de vedere, unghi de vedere, contemplaţie, perspectivă..., ochi spiritual, ochi analitic, privire liberă / fixă / abstractă / concentrată / absolută, etc). În aceste condiţii, „ochiul” nu e doar prag de cunoaştere, a semenilor, artei, lumii..., ci şi arenă a operei unde se face posibilă cunoaşterea în termeni de creaţie artistică. Aşa-zisa muză a lui Valéry e, de fapt, un „ochi” al conştiinţei lucide, nu al inspiraţiei ininteligibile, întâmplătoare şi de altfel, insuficiente pentru creaţia sa artistică. Inspiraţia, aşa cum şi-o designă scriitorul francez, poate servi doar la declanşarea procesului creativ nu şi fundamentarea lui. De aceea, opera valéryană se va săvârşi printr-un act „desluşit” de voliţiune, ea va fi axată pe stil şi proporţia lui metaforică, pe imagine şi spectrul privirii care o degajă. Eminamente în eseu, Valéry face o achiziţie dihotomică a imaginii despre sine şi/ sau lume: via ficţiune şi via raţiune, fantezie şi realitate, verosimil şi neverosimil, chimere şi credibil... şi preponderent via imagine reflectată şi imaginaţie reflexivă ca o iniţiere a cunoaşterii prin fizic / metafizic. În mare măsură fiind asigurată de optic, cunoaşterea după metodica valéryană furnizează o imagine de Identitate a sinelui valéryan conceput din privirea ochiului şi intelectului – printr-un unghi spectral de sagacitate mintală şi capriciu stilistic. Prin urmare, opera eseistului va fi principalmente o privire auto-hermeneutizantă ce poposeşte pe suprafeţe reflexive fiziceşte (oglindă, geam...) şi transmite semnalul reflecţiei lor cervicale pe suprafaţa reflexivă scriitoriceşte – eseul. Efortul său de creaţie e unul continuu şi asiduu, o solicitare a vizibilul şi invizibilului, (in)sesizabilului şi (im)perceptibilul din privirea generală, ordinară, non artistică, e avantaj şi merit al autorului, e obligaţie, în definitiv, a artistului potenţat să „vadă” dincolo de fizicul convenţional şi să expliciteze/ etaleze conţinutul acestei „vederiviziune” instituită prin imaginaţie intelectualistă (cu dublă competenţă: să vadă interpretativ ce vede şi să „vadă” ce nu se vede).  Opera lui Paul Valéry e susceptibilă grosso modo de designarea interferenţei a lumii imediate/ conceptuale şi de tranziţia sensului oscilant între ele ca o „privire” asupra sinelui.