This article is dedicated to the study of the hemoglobin level and the saturation of arterial blood with oxygen at performance swimmers athletes (girls and boys) in rest and after a physical exercise performed on veloergometer and swimming training.  The obtained results have showed the lower level of the norm of the hemoglobin at swimmers in the resting state, in addition after a physical exercise on the veloergometer there is an increase in it. It has been found that swimming as preponderant an aerobic sport increases the percentage of saturation of arterial blood with oxygen after the swimming training. Actual, pentru realizarea unui antrenament corect condus, primordial se impune  cunoaşterea bazelor fiziologice şi biochimice ale modificărilor, care apar în urma solicitării organismului uman [1,2]. Studierea acestor modificări permite aprecierea influenţei benefice sau nebenefice a antrenamentului, dar şi îmbunătăţirea performanţei sportive. Odată cu începerea efortului fizic, în organism se produc modificări fiziologice, rezultate mai ales din schimbările hormonale produse în organism, pe cale reflexă, datorită excitaţiilor venite de la proprioreceptorii din muşchi, tendoane şi articulaţii [4,6]. Cercetarea şi identificarea fenomenelor biochimice care au loc în timpul efortului fizic prezintă la fel o importanţă deosebită în procesul de practicare ştiintifică a culturii fizice şi sportului. Activitatea sportivă presupune efort fizic de diferită intensitate, care include un consum de energie mai mare faţă de consumul energetic solicitat în cadrul proceselor vitale normale.  Sportivul antrenat poate desfăşura un efort fizic destul de uşor şi neîmpovărat, în comparaţie cu un organism sănătos, dar neantrenat, care produce un lucru fizic destul de dificil, într-o perioadă de timp mult mai îndelungată.   Prin compararea acestor valori se poate pune în evidenţă foarte uşor deosebirea dintre capacitatea de efort a organismelor antrenate şi neantrenate şi se conturează importanţa antrenamentului şi a obişnuinţei de a efectua efort fizic, indispensabil pentru realizarea performanţelor sportive în oricare probă de sport [2, 8]. Din datele literaturii de specialitate rezultă, că prin solicitările sale specifice, care se repetă în mod regulat, antrenamentul oferă organismului posibilitatea de a reacţiona la cerinţele efortului fizic, astfel dobândind unele caracteristici noi, manifestate prin restructurarea morfologică, funcţională şi biochimică a organismului sportiv[3,4,5].  Deci, reiese, că antrenamentele fizice susţinute regulat influenţează benefic nu numai asupra sistemului muscular, dar şi asupra întregul organism, și astfel se poate obţine performanţa în sport[3].  Scopul cercetării rezidă în monitorizarea stării funcţionale a organismului la sportivii înotători, prin cercetarea nivelului de hemoglobină și a procentului de saturație a sângelui arterial cu oxigen, în vederea eficientizării activităţii sportive şi maximizării performanţelor. Organizarea cercetării: Drept obiect de cercetare au servit 57 de tineri cu vârsta cuprinsă între 15–18 ani, 18 (băieţi şi fete) dintre care, sunt tineri nesportivi şi 10 sportivi halterofili de înaltă calificare, care au servit drept grupe de control şi 29 de sportivi înotători (fete şi băieţi) de performanţă, specializaţi în probele nautice, care practicau înotul în mediu 8-10 ani. În ceea ce priveşte calificarea sportivă a înotătorilor, participanţii la cercetare sunt candidaţi în maeştri în sport şi maeştri în sport. Toţi tinerii au fost repartizaţi în 5 loturi:  I lot – martor a fost format de 10 băieţi nesportivi;  II lot – martor a fost format de 8 fete nesportive;   III lot – martor, includea 10 sportivi de performanţă, care practicau  halterele;   IV lot – sportivii de performanţă a probelor nautice, include 19 băieţi înotători de performanţă;  V lot – sportivele de performanţă a probelor nautice, include 10 fete înotătoare de performanţă. Atât sportivii de performanţă (înotătorii şi halterofilii), cât şi tinerii nesportivi au fost supuşi testării  în repaus (înainte de efort) şi imediat după efort fizic efectuat pe veloergometru.  Sportivii probelor nautice (băieţii şi fetele), în afară de efectuarea efortului pe veloergometru au mai îndeplinit efort fizic de înot, adică au fost testaţi atât în repaus, cât şi imediat după antrenamentele de înot. Testările biochimice, au pus în evidenţă asemănările şi deosebirile indicilor biochimici testaţi la sportivi şi tinerii neantrenaţi. O valoare deosebită în practicarea sportului de performanţă are nivelul de hemoglobină, care a fost apreciat în repaus şi după efort fizic, efectuat pe veloergometru la tinerii nesportivi şi sportivii de performanţă. Deoarece concentraţia hemoglobinei la bărbaţi este cu aproximativ 10% mai mare decât la femei, reiese că posibilităţile funcţionale ale sistemei transportatoare de oxigen, deasemenea, sunt mai mari [6]. Din literatura de specialitate se cunoaşte faptul, că micşorarea nivelului de hemoglobină impune creşterea frecvenţei cardiace, deoarece pentru susţinerea aceleiaşi cantităţi de oxigen, se solicită pomparea de către inimă a unei cantităţi mult mai mari de sânge, astfel FC atinge valori mai înalte decât în condiţii de aprovizionare normală cu oxigen [7]. În afară de aceasta, reducerea nivelului de hemoglobină provoacă la sportivi în timpul efortului fizic stabilirea mult mai rapidă a acidozei, din cauza includerii în efort a sistemei anaerobe. Pentru sportivi se acceptă ca intervalele normale ale hemoglobinei să fie diminuate cu o unitate.  Valori mai mari ale hemoglobină pot fi observate  la creşterea producţiei de celule roşii sangvine,  deshidratarea acută a organismului, eliberarea cantităţilor mari de eritropoietină de către rinichi și la  aflarea la altitudine medie, care provoacă creşterea producţiei de celule sangvine. Din cele expuse mai sus, putem observa importanţa menţinerii în limitele normei a nivelului de hemoglobină la sportivi,  prin verificarea periodică a acestui indice în urma efectuării efortului fizic. În urma testărilor efectuate se pot observa următoarele: la băieţii nesportivi nivelul hemoglobinei în stare de repaus este în limitele normei – 145,70 ± 1,70 g/l, iar la sportivii halterofili mărimea Hb este mai joasă decât la nesportivi, fiind sub limitele normei – 132,0 ± 5,75 g/l (P < 0,05). La sportivii înotători valorile hemoglobinei în stare de repaus prezintă valori de – 137,9 ± 3,26 g/l(P < 0,05), fiind la pragul de jos ale normei. După efectuarea efortului fizic pe veloergometru valorile hemoglobinei s-au majorat la toate loturile testate, şi anume: la băieţii nesportivi Hb a crescut până la 149,4 ± 1,35 g/l, la sportivii halterofili până la 136,4 ± 5,38 g/l (P < 0,05), iar la sportivii înotători indicele Hb a crescut până la 143,5 ± 4,13 g/l(P >0,05). După antrenamentele de înot  nivelul hemoglobinei la sportivii înotători, de asemenea crește, însă mai puţin decât în cazul efortului pe veloergometru, atingând valori de 137,9 ± 3,31 g/l (în repaus) şi 141,3 ± 2,75 g/l (P >0,05) (după înot). Cercetarea nivelului de hemoglobină la fetele nesportive şi sportivele înotătoare au demonstrat că, acest indice la fetele nesportive în stare de repaus este de 120,25 ± 3,88 g/l încadrându-se în limitele de jos ale normei, iar la sportivele înotătoare- 117,5 ± 1,72 g/l (P >0,05) fiind mai joasă decât limitele de jos ale normei (Tabelul 1).  După efortul fizic efectuat pe veloergometru valoarea hemoglobinei la fetele nesportive a crescut nesemnificativ până la 122,88 ± 3,48 g/l (P >0,05), iar la sportivele înotătoare valorile Hb de asemenea cresc.  După antrenamentele de înot, la fetele sportive, valorile medii ale hemoglobinei, se majorează în comparație cu starea de repaus, dar mai puţin faţă de acest indice după efortul fizic pe veloergometru – 117,5 ±1,72 g/l (în repaus) şi 121,1 ± 1,29 g/l (P >0,05), (după înot).  Deci, putem menţiona, că nivelul hemoglobinei atât în stare de repaus, cât şi după efort fizic (veloergometru, înot) creşte la toate loturile testate. Această majorare se datorează faptului, că în timpul efortului fizic, din cauza insuficienţei de oxigen organismul are nevoie de compensarea necesităţii date şi aceasta se realizează anume prin majorarea nivelului de hemoglobină. O importanţă deosebită în creşterea performanţei sportive îi revine indicelui saturaţiei sângelui arterial cu oxigen – SpO2, care reprezintă posibilitatea sângelui arterial de a lega oxigenul. Hemoglobina sangvină alipeşte oxigenul numai în momentul trecerii sângelui prin plămâni. Saturarea hemoglobinei cu oxigen depinde de valorile presiunii parţiale a oxigenului în alveolele pulmonare. Deoarece cantitatea majoră de oxigen în sânge se conţine sub formă de legături chimice cu hemoglobina, astfel saturaţia sângelui arterial cu oxigen se apreciază ca raportul (în procente) a cantităţii de oxihemoglobină (HbO2) la hemoglobina totală (Hb) într-o cantitate anumită de  sânge [8]. La examinarea parametrului fiziologic al SpO2, la băieţii nesportivi în stare de repaus se constată o valoare medie de 97,4 ± 0,52%, iar după efort fizic îndeplinit pe veloergometru - 97,0 ± 0,67%. Aproximativ aceleaşi valori se denotă şi la testarea SpO2 la sportivii halterofili, şi anume de 97,3 ± 0,67% (în repaus) şi respectiv 97,1 ± 0,99% (după efort fizic).  Deci, SpO2 practic nu se modifică (Tabelul 1). Acelaşi parametru la sportivii înotători prezintă o valoare medie puţin mai mică în comparaţie cu lotul martor, dar şi cu acelaşi indice la sportivii halterofili, şi denotă o valoare de 96,63 ± 1,61 %, iar după efort fizic efectuat pe veloergometru această valoare aproape nu s-a modificat - 96,42 ± 2,39 %.  Rezultatele obţinute pot fi explicate prin faptul, că cerinţa de oxigen al celulelor după efortul fizic îndeplinit creşte, iar viteza de aprovizionare a celulelor cu oxigen creşte insuficient pentru a îndestula această cerinţă. Un fenomen invers se observă la testarea parametrului SpO2 la sportivii înotători după antrenamentele de înot, astfel că acest indice a crescut în comparaţie cu SpO2 după efortul pe veloergometru, unde acest indice scade. Deci, efortul de înot măreşte valorile indicelui saturaţiei sângelui arterial cu oxigen. Evaluarea saturaţiei sângelui arterial cu oxigen la fetele nesportive şi fetele înotătoare a evidenţiat următoarele: indicele SpO2 la fetele nesportive arată valori medii egale cu 97,25 ± 0,71% în repaus şi 96,63 ± 0,74 % după efort fizic, iar la  fetele înotătoare  acest indice este de 97,1 ± 1,29 % (în repaus) şi 96,3 ± 1,95% (după efort pe veloergometru). Estimarea indicelui saturaţiei sângelui arterial cu oxigen la fetele înotătoare  după efortul de înot a arătat valori  de 97,8 ± 0,63%. După părerea noastră, din datele obţinute putem spune, că înotul ca probă sportivă preponderant aerobă măreşte procentajul saturaţiei sîngelui arterial cu oxigen după efectuarea exerciţiului de înot. Rezultatul obţinut poate fi explicat prin mobilizarea rapidă a mecanismelor de rezervă a compensării deficitului de oxigen în sângele arterial. Compensarea, după părerea noastră, care coincide şi cu datele din literatura de specialitate, poate fi explicată prin faptul, că în rezultatul majorării presiunii arteriale şi osmotice în ţesutul muscular, are loc ieşirea sângelui din depourile organismului şi ieşirea anumitei cantităţi de plasmă sangvină din patul vascular. Deci, ca rezultat  hemoconcentraţia sangvină se majorează [9]. Concluzii: Nivelul hemoglobinei în stare de repaus la sportivii înotători elucidează valori la pragul de jos al normei (137,89 ± 3,26 g/l), iar după un efort fizic pe veloergometru se constată o creştere a acesteia (143,58 ± 4,13 g/l). După antrenamentele de înot valorile medii ale hemoglobinei atât la băieții sportivi, cât și la fetele sportive se majorează. La sportivii înotători (fete și băieți) după antrenamentele de înot, procentul de saturație a sângelui arterial cu oxigen a crescut în comparaţie cu SpO2 după efortul pe veloergometru. Deci, efortul de înot măreşte valorile indicelui saturaţiei sângelui arterial cu oxigen.