Autorii discută evoluţia ornamentului pseudo-cufic numit sindromul Poieneşti, după locul descoperirii primei şi celei mai vechi piese, care a prilejuit definirea lui (un inel de argint aurit, aflat împreună cu o monedă de la Petru Muşat într-un mormânt din necropola medievală de la Poieneşti, jud. Vaslui). Prototipul a fost identificat în decorul unor farfurii produse la Orheiul Vechi în epoca Hoardei de Aur, care îmbină inscripţia pseudo-cufică Muhammad cu sigiliul lui Solomon. Analizând câteva inele din sec. XIV-XVI, sindromul a fost caracterizat prin figura mediană care păstrează poziţia şi elemente derivate din inscripţia pseudo-cufică Muhammad (forma de dublu-trapez, cerculeţul central, traseul liniar oblic din interior), desprinderea, sus şi jos, ca figuri independente ternare, de regulă cu baza arcuită similar în sus a colţurilor de sus şi de jos ale sigiliului lui Solomon, şi flancarea figurii mediane cu motive din linii grupate, de regulă angular. Inele inedite descoperite în Republica Moldova (colecții private) dezvăluie noi variațiuni ale sindromului, majoritatea ilustrând disoluția acestuia, în special prin omiterea unora dintre componente (sindrom eliptic). Sindromul evoluează circa două secole autonom, nu se combină sau nu este contaminat de nici un alt semn sau mobilă heraldică din sistemul european, cu excepția semnului crucii care ajunge să îl subordoneze sau să îl asimileze complet. Autorii prezintă câteva direcții de transformare a sindromului până la disoluția completă. În privinţa cronologiei, inelele cu sindromul Poieneşti în care pot fi recunoscute principalele elemente ale prototipului, de regulă plasat în chenar circular (ca şi prototipul), sunt mai timpurii şi pot fi datate în secolele XIV-XV, iar cele cu figura mediană geometrizată sau practic suprimată, de regulă în chenar hexagonal sau octogonal, sunt mai târzii şi pot fi datate, în majoritate, cu sec. al XVI-lea.