Datând din perioada paleolitică, remarcată în ansamblul artistic al primelor gravuri din caverne și peșteri, transpusă mai apoi pe obiectele de ceramică, lemn, pe frontoanele caselor, pe bâtele ciobanilor, pe monumente funerare, pe țesături, pe miniaturi de carte ș.a. mâna rămâne a fi unul dintre cele mai semnificative reprezentări antropomorfe. Analizată prin prisma proiecțiilor antropologice, mâna are un rol semnificativ și în cultura tradițională, atunci când ne referim la anumite gesturi, simboluri ale puterii și autorității, jocuri ale copiilor, etichetă populară, practici bisericești, superstiții, credințe ancestrale ș.a. În timp, motivul mâinii a avut semnificații multiple, legate de conținutul istoric și social al epocii, precum și de multitudinea de forme artistice, care se înscriu pe linia continuității elementului autohton. Conținutul istoric al „mâinii” s-a schimbat de la o perioadă istorică la alta, odată cu conținutul material și spiritual al culturii care o promovează. Prin urmare, odată cu schimbarea conținutului de idei s-a schimbat și funcția socială a imaginii mâinii, astfel încât dintr-un instrument de exprimare magico-religioasă devine mijloc de simbolizare a unor anumite stări de fapt, apoi unul de împodobire și delectare artistică. Conform surselor istoriografice, se cunosc trei categorii de reprezentări ale mâinii (1. însemn al aptitudinilor de muncă; 2. simboluri culturale ale fecundității și fertilității agricole; 3. simboluri ale medicinei magice / folclorului medical), toate, elucidate, analizate și prezentate atât din perspectivă arheologico-etnografică, cât și a semnificațiilor figurării mâinii în cultura tradițională și în mentalitatea colectivă.