Literatura favorizează formarea intelectului, a convingerilor morale, fortificând şi echilibrând întreaga personalitate, permiţând realizarea idealului educaţional. Aceste obiective pot fi atinse în predarea literaturii române prin percepţia directă, profundă şi creatoare asupra operei de artă, prin observarea unităţii formă–conţinut, prin interdependenţa dintre text–context–cititor. Astfel, observăm tendinţa de abordare a lecturii ca element al devenirii umane, care are nevoie deseori de parcurgerea unui traseu iniţiatic. A învăţa să citeşti presupune să ştii cum să citeşti, fiindcă citirea superficială presupune şi o dificultate a decodificării, a comprehensiunii textului. Comprehensiunea ( = prima lectură = „timp al percepţiei estetice”= orizont progresiv) presupune parcurgerea textului „ca partitură”, dar în acest timp provoacă „uimirea”, vizând identificarea mesajelor transmise şi oferind posibilitatea trecerii unui nou prag al înţelegerii. În acest context, la Catedra Limbă şi Comunicare din Liceul Teoretic Lăpuşna organizăm Seminare teoretico-practice, care facilitează formarea tânărului cititor, dezvoltă caractere şi comportamente pentru realizarea idealului educaţional. „Comprehensiunea textului literar, forme şi metode”, unul din aceste seminare s-a axat pe caracterul practic al activităţii educaţionale – lecţia: (ore demonstrative în clasa a VII-a A, profesoară de limba şi literatura română, grad did. II Goropceanu Liliana, subiectul: Genul liric. „Limba noastră cea română”, de Gr. Vieru şi în clasa a X-a, profil real, profesoară de limba şi literatura română, grad did. I, Rotaru Viorica, subiectul: Nuvela istorică. Ficţiune şi istorie reală). Aspectul teoretic al temei propuse a vizat câteva aspecte teoretice ce ţin de comprehensiunea textului literar.Modificări de viziune ce au redimensionat didactica lecturii: • trecerea de la demersuri centrate pe text, la demersuri centrate pe cititor şi pe învăţarea unor strategii de lectura şi interpretare • trecerea de la o perspectivă ce consideră sensul înscris / ascuns în text, iar lectura o formă de receptare pasiva sau, în cazul literaturii, o încercare de decriptare, la o perspectivă ce consideră sensul constituit de cititor, prin actul lecturii. Situaţii de interacţiune deficitară: a) interacţiunea cititor – text este carenţă în situaţia în care gradul de dificultate este prea mare sau prea mic şi problematica lui nu se înscrie în aşteptările elevului b) interacţiunea cititor – context este problematică în situaţia în care textul, deşi consonant cu aşteptările elevului şi accesibil, este citit intr-un mod ce defavorizează comprehensiunea: aşa este, de pildă, situaţia în care citeşte textul cu voce tare, în fata colegilor c) interacţiunea cititor – text – context nu se realizează în situaţiile în care textele sunt prea dificile, strategiile de comprehensiune, ineficiente, iar contextul, inadecvat; aceasta este situaţia tipica de eşec, situaţie în care motivaţia pentru lectură este minimă sau inexistentă Cele trei componente ale triunghiului lecturii: textul, cu substanţa sa trecută în formă, expresie a intenţiei autorului; cititorul, cu structurile sale cognitive (ce reunesc cunoştinţele despre limba, despre text şi despre lume) şi afective, dar şi cu strategiile prin care constituie sens în actul lecturii; contextul, cu elementele sale de ordin psihologic (intenţia de lectura, interesul pentru text), de ordin social (intervenţiile profesorului, ale colegilor) şi fizic (timpul disponibil, zgomotele, lumina) Strategii centrate asupra comprehensiunii 1. Strategii ce vizează etapa pre-lecturii, momentul proiecţiei iniţiale a sensului; întrebările specifice sunt: „Ce gânduri provoacă lectura foii de titlu?”, „Cum aproximam sensul pornind de la titlu, subtitlu, motto?”, dar şi „Cum se orientează lectura după prima secvenţa citită?”; aceste întrebări pot structura jurnalul de lectură sau o secvenţă de dialog cu răspuns scris 2. Strategii ce vizează exprimarea şi valorificarea reacţiilor emoţionale pe care lectura le provoacă, reacţii ce se pot constitui în puncte de pornire ale interpretării textului; întrebările specifice sunt: „Ce sentimente a provocat lectura textului?” „Ce amintiri personale a suscitat lectura textului?”, „Care sunt întâmplările imaginile / problemele care v-au surprins / pe care le consideraţi esenţiale?” etc. Aceste întrebări pot orienta, ca şi cele precedente, jurnalul de lectura sau pot fi rezolvate prin răspunsuri scrise. 3. Strategii ce urmăresc corelarea aşteptărilor iniţiale cu rezultatele lecturii; întrebările specifice sunt: „Cum a răspuns textul aşteptărilor iniţiale?”, în ce măsură a depăşit aşteptările, a dezamăgit, a provocat?”; aceste întrebări pot structura dialogul oral şi scris sau se pot regăsi în fisa de evaluare a lecturii 4. Strategii ce urmăresc înţelegerea procesului lecturii: lectura anticipativă şi harta lecturii 5. Strategii ce urmăresc înţelegerea corecta a nivelului literal al textului, explicaţia, chestionarul pe marginea textului, descrierea secvenţelor textului, identificarea ideilor principale, rezumatul, glosarea textului, identificarea câmpurilor lexicale etc.În temeiul aspectelor teoretice propuse şi a lecţiilor prezentate, membrii catedrei au analizat mai multe conţinuturi, prin care s-au evidenţiat avantaje ale Strategiilor centrate asupra comprehensiunii. Situaţiile de interacţiune deficitară dintre text-context-cititor pot fi depăşite, de exemplu cum au fost aplicate strategiile centrate asupra comprehensiunii la Tema: Atelier de lectură: Genul liric, „Limba noastră cea română” de Grigore Vieru, clasa a VII-a: strategii ce vizează etapa pre-lecturii momentul proiecţiei iniţiale a sensului; (Continuaţi ideile: Limba română a fost, este, aş vrea să fie...) strategii ce vizează exprimarea şi valorificarea reacţiilor emoţionale pe care lectura le provoacă, reacţii ce se pot constitui în puncte de pornire ale interpretării textului; (Completaţi tabelul: Am văzut, am simţit, am auzit) strategii ce urmăresc înţelegerea procesului lecturii: lectura anticipativă şi harta lecturii; (Observaţi stările eului liric) strategii ce urmăresc înţelegerea corecta a nivelului literal al textului, explicaţia, chestionarul pe marginea textului, descrierea secvenţelor textului, identificarea ideilor principale, rezumatul, glosarea textului, identificarea câmpurilor lexicale etc. (Creaţi câmpul lexical al cuvântului Limbă; Realizaţi inventarul figurilor de stil). La subiectul: „Nuvela istorică. Ficţiune şi istorie reală”, în clasa a X-a, s-a pus accent de dezvoltarea competenţelor specifice:  Uzul diverselor strategii de lectură şi elaborare a textului.  Folosirea tehnologiilor informaţionale, pentru documentare, exersare şi producere de texte. Lecţia modernă impune elevilor să utilizeze TIC pentru dezvoltare, de aceea la etapa de evocare, elevii au venit cu prezentare în Power Point cu privire la tipuri ale nuvelei, autori, reprezentanţi. Tehnica „În scaunul autorului” a oferit prilej pentru a lucra cu structura nuvelei, rezumatul operei, fiind trecute prin filiera autorului. Jocul perspectivelor de lectura a fost utilizat ca elevii să identifice trăsăturile specifice. Interacţiunea factorilor: cititorul, textul şi contextul lecturii a permis modificări de viziune ce redimensionează didactica lecturii, pornind de la sursa de inspiraţie a operei „Letopiseţul Ţării Moldovei”, respectându-se şi principiul interdisciplinarităţii. Astfel, trecerea de la demersuri centrate pe text, a redimensionat la demersuri centrate pe cititor şi pe învăţarea unor strategii de lectură şi interpretare. Lucrul în grupuri, cu utilizarea Graficului T, în baza evenimentelor din cronică/evenimentelor inventate de autor a evidenţiat modificări de viziune ce redimensionează didactica lecturii: trecerea de la o perspectivă ce consideră sensul înscris / ascuns în text, iar lectura o formă de receptare pasivă sau, în cazul literaturii, o încercare de decriptare, la o perspectivă ce consideră sensul constituit de cititor, prin actul lecturii. Evaluarea formativă din cadrul etapei de reflecţie s-a axat pe tipuri de lectură, modele propus de J. Langer, explicându-se: principiul cronologic al evenimentelor; locul şi timpul evenimentelor; caracterul acţiunii (desfăşurată în istoria reală şi în discursul narativ); crearea atmosferei; angajarea figurilor istorice în rol de personaje; (narator, martor); atitudinea autorului faţă de lumea zugrăvită în operă.