A "biographical" perspective on social psychology highlights stages such as the prepara-digmatic period (1880-1935); the period of contouring the scientific paradigm (1935-1945), the paradigmatic period (1945-1961), the crisis period (1981-1975) and the current one. However, the last stage could be subdivided according to the functionality of some paradigms (eg. social representations), but also in consensus with a renewed crisis of modernity. However, after the fall of the communist regime, the French psychosociologist of Romanian origin Serge Moscovici (1996), making an analogy with the period following the World War II, predicted a 17 rebirth of the social psychology. Mainly powered by the socio-human research objectives in the great change generated by the transformation of ex-communist societies. Social psychology, however, continues to support the impact of the crisis of modernity on socio-human sciences, mainly experienced in the fragmentation and proliferation of "micro-theories". The above-mentioned lead to large gatherings of data, information and interpretations, thus the absence of any unifying paradigms becomes more and more intense (Dorna, 2006). The present paper argues that through established theories and methodology, in the context of interculturality and inter-disciplinarity, social psychology can aspire to the status of a unifying paradigm in socio-human research.

O perspectivă ,,biografică” asupra psihologiei sociale reliefează etape precum perioada preparadigmatică (1880-1935); perioada de conturare a paradigmei științifice (1935-1945), perioada paradigmatică (1945-1961), perioada de criză (1981-1975) și cea actuală. Ultima etapă însă ar putea fi subdivizionată în funcție de funcționalitatea unor paradigme (spre exemplu, cea a reprezentă-rilor sociale), dar și consensual unei reînnoite crize a modernității. După căderea regimului comunist însă, psihosociologul francez de origine română Serge Moscovici (1996), prin analogie cu etapa imediat următoare celui de-al doilea război mondial, prevedea un reviriment al psihologiei sociale. Alimentat, în principal, de obiectivele cercetării din socio-uman în marea schimbare generată de transformarea societăților ex-comuniste. Psihologia socială suportă însă în continuare impactul crizei modernității asupra științelor socio-umane, resimțit, în principal, în fragmentarea acestora și în proliferarea ,,microteoriilor”. Acestea din urmă conduc la mari aglomerări de date, informații și interpretări, absența unor paradigme unificatoare fiind tot mai acută (Dorna, 2006). Lucrarea de față argumentează că, prin teoriile și metodologia consacrată, în contextul inter-culturalității și interdisciplinarității, psihologia socială poate aspira la statutul de paradigmă unifi-catoare în cercetarea din socio-uman.