In peregrinările noastre istorice de pană acum, am făcut cunoscute, indreptandule, pe unele, confirmandu-le, pe altele, și informații preliminare cu privire la istoricul mănăstirii Vizantea, un așezămant monahal din ținutul Putnei, situat, astăzi, in satul Vizantea Mănăstirească, județul Vrancea, care a fost inchinată la 15 ianuarie 1777 mănăstirii Grigoriu de la Muntele Athos. Baza documentară pentru reconstituirea istoricului lăcașului a constituito condica mănăstirii, care se păstrează la Arhivele Naționale Iași, in fondul Manuscrise, nr. 580. In intervenția noastră de această dată, vom căuta să pătrundem mai adanc in trecutul acestei mănăstiri, astăzi biserică de sat, analizand cele aproape 100 de documente inșirate pe 41 de file ale acestui inventar. Cum au fost făcute primele danii domnești și modul in care domeniul mănăstirii a prins contur, aspecte din viata de zi cu zi a călugărilor, atata cat au permis sursele, dar mai ales procesele tocmai pentru păstrarea stăpanirilor mănăstirești și acțiunile călugărilor impotriva celor „răi și amăgitori”, care au incercat, din cauza vremurilor tulburi, in timpul cărora, așa cum s-a intamplat cu aproape toate lăcașurile de cult, „scrisorile mănăstirii (adică actele de proprietate – subl. ns.) au fost risipite” să incalce hotarele – sunt cateva din aspectele pe care, la o privire fugară, le-am depistat pentru comunicarea noastră. Avem in atenție documentele mănăstirii Vizantea, copiate și, in luna iulie a anului 1802, legate intre două coperți prin strădania și, implicit, responsabilitatea lui Costandie, arhimandrit al Vizantei la acel timp, in domnia lui Nicolae Suțu. Cu toate că aceste surse istorice nu impresionează prin spectaculozitate, informațiile pe care le conțin fiind, mai curand, repetitive in privința caracterului lor – mai mult de natură economică –, credem că o „citire” atentă și cu răbdare a acestora poate facilita readucerea la viață a catorva crampeie din existența vechiului lăcaș putnean.