Precum s-a menționat în multe studii critice, Mihai Eminescu este cel mai mare reprezentant al romantismului românesc și ultimul mare romantic din Europa, din punct de vedere cronologic. Cu toate că activitea sa literară a durat foarte puțin (1865 – 1883), acest scriitor a creat o operă monumentală în versuri, în proză și a efectuat diferite încercări dramatice dar şi publicistice. Versul lui, împreună cu versurile celorlalți romantici ai literaturii universale, precum Hugo, Bayron sau Lermontov, au marcat culmea creației romantice universale. Unii critici, printre ei Nicolae Davidescu, sunt de părere că anume la Eminescu se întâlnesc primele elemente simboliste din literatura noastră. În operele lui Eminescu sunt prezente diferite elemente simbolistice, de exemplu: sinestezii, simboluri, corespondențe, muzicalitate, stări depresive etc. Mihai Eminescu înseamnă istoricește, pentru poezia noastră românească ceea ce îseamnă Baudelaire pentru cea franceză. Din acest motiv se consideră că simbolismul românesc vine de la Mihai Eminescu, acest simbolism fiind foarte eminescianizat în prima sa etapă de manifestare. Poetul a fost format la școala romantică germană, dar aduce în poezia românească o muzicalitate foarte apropiată celei simboliste, de exemplu, în Se bate miezul nopții: Se bate miezul nopţii în clopotul de-aramă etc. și Melancolie (prin intermediul rimelor: mie-argintie, arc-monarc, vegheazăașează, etc.). Simbolismul românesc este unul eterogen și are mulți reprezentanți: Ş. Petica, D. Anghel, G. Bacovia, etc. Contribuția lui Eminescu constă în faptul că el a introdus primele trăsături specifice acestui curent în literatura noastră. Eminescu, prin opera sa, poate fi considerat un mare geniu inovator al liricii românești.