Procesele seismice în Republica Moldova
Închide
Articolul precedent
Articolul urmator
950 22
Ultima descărcare din IBN:
2023-02-20 15:45
SM ISO690:2012
OLEINICIUC, Iurii. Procesele seismice în Republica Moldova. In: Viitorul ne aparține, Ed. 6, 6-7 octombrie 2016, Chișinău. Chișinău, Republica Moldova: Universitatea Academiei de Ştiinţe a Moldovei, 2016, Ediția 6, p. 60. ISBN 978-9975-3036-5-1.
EXPORT metadate:
Google Scholar
Crossref
CERIF

DataCite
Dublin Core
Viitorul ne aparține
Ediția 6, 2016
Conferința "Viitorul ne aparține"
6, Chișinău, Moldova, 6-7 octombrie 2016

Procesele seismice în Republica Moldova


Pag. 60-60

Oleiniciuc Iurii
 
Universitatea Academiei de Ştiinţe a Moldovei
 
 
Disponibil în IBN: 4 noiembrie 2018



Teza

Teritoriul Moldovei este afectat de următoarele hazarduri: cutremure de pământ, alunecări de teren, inundaţii, ploi torenţiale, temperaturi caniculare de lungă durată vara ori prea scăzute iarna, secete, ninsori abundente, îngheţuri timpurii de toamnă ori tardive de primăvară, cazuri de formare excesivă a chiciurii, epidemii, epizootii şi invazii. Cele mai vechi informaţii de care dispun specialiştii despre cutremurele puternice din Moldova se referă la anul 1091. În decursul ultimilor 215 ani, pe teritoriul Republicii Moldova s-au declanşat 18 cutremure de 7–9 grade după scara de 12 grade, dintre care 4 – de 9 grade (în anii 1865, 1894, 1934, 1940), 6 – de 7-8 grade (în anii 1790, 1802, 1821, 1829, 1877, 1986) şi 8 – de 7 grade (1821, 1838, 1866, 1893, 1894, 1940, 1944, 1990). În anul 1940 (10 noiembrie), cutremurul de pe teritoriul Moldovei a atins 9 grade, în urma căruia 12400 de edificii şi case de locuit au fost deteriorate sau distruse complet. În urma cutremurelor din anii 1977, 1986 şi 1990 au fost traumate 460 de persoane, iar 2 au decedat. Peste 12 mii de oameni au rămas fără adăpost. Prejudiciul material pe republică a depăşit suma de 700 milioane ruble. În prezent, Reţeaua Naţională de Staţii seismice a Republicii Moldova are în componenţă şase staţii seismice. Un aspect foarte important în privinţa siguranţei antiseismice a clădirilor, mai ales cele construite recent, reprezintă faptul dacă se respectă sau nu regulile antiseismice. În Chişinău, în ultimii ani, se construiesc clădiri mai înalte de 16 etaje. În construcţia acestor clădiri este necesar de a respecta recomandările oferite de către Institutul de Geologie şi Seismologie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei. În goana după profit organizaţiile de construcţie nu întotdeauna respectă aceste recomandări, iar selectarea materialelor de construcţie utilizate nu sunt de cea mai înaltă calitate. La moment există clădiri noi, care nu au suportat nici un cutremur, dar deja au o mulţime de fisuri. Apare întrebarea vor rezista ele la cutremur sau nu? Cutremurele de Pământ sunt o problemă foarte gravă, care aduc mii de jertfe omenești și pierderi materiale enorme și, din păcate, această problemă nu poate fi nicicum rezolvată.