In aprecierea spectacolului teatral, cercetătorul Leonid Cemortan se bazează pe principiile esteticii ca ştiinţă despre frumos, ca filosofie a artelor frumoase, care determină criteriile judecăţii de valoare in sfera artistică, relaţia spectacolelor teatrale cu realitatea şi cu adevărul. Viziunile sale estetice asupra acestui fenomen cultural constituie cheia spre deschiderea semnificaţiilor spectacolelor. In monografii, articole teoretice, in recenzii la spectacole, L. Cemortan dezvăluie sensul lor. In aprecierile sale, el se sprijină pe categoriile tragicului, comicului, ale dramei, utilizează conceptele de sublim, ideal, imagine, adevăr, realism. Viziunile estetice ale lui L. Cemortan sunt exprimate mai amplu in relevarea semnificaţiilor spectacolelor „Sanzeana şi Pepelea”, „Ovidiu” de V. Alecsandri, „Casa mare” de I. Druţă, „Regele Lear” de W. Shakespeare in montarea lui V. Gherlac; „Roata vremii” de A. Lupan, „Păsările tinereţii noastre” de I. Druţă in montarea lui V. Cupcea; „Revizorul” de N. Gogol in montarea lui V. Cupcea şi A. Băleanu; „Solo pentru orologii” de O. Zagradnic, „Azilul de noapte” de M. Gorki, „Romeo şi Julieta” de W. Shakespeare, „Ciocarlia” de J. Anouilh in montarea lui A. Băleanu; „Doina” de I. Druţă in montarea lui S. I. Şcurea; „Tata”, „Abecedarul”, „Pomul vieţii” de D. Matcovschi in montarea lui V. Apostol. Leonid Cemortan a criticat Teatrul Muzical-Dramatic „A. S. Puşkin” din anii 1980 pentru lipsa unui program estetic clar definiit. El afirma că teatrul trebuie să indeplinească o misiune estetică, să imbogăţească spiritual oamenii, să contribuie la dezvoltarea culturii naţionale, să stimuleze gandirea socială şi să amplifice astfel importanţa lui socială.