In baza memoriilor publicate și a interviurilor realizate cu basarabenii și transnistrenii deportați in vara anului 1941 in Gulag, ne-am propus scopul să reconstituim unul din elementele culturii materiale, destul de sensibil pentru perioada respectivă, și anume alimentația. Limitele cronologice ale studiului includ anii războiului sovieto-german, iar cadrul spațial Siberia și Kazahstanul de Nord. Informațiile despre alimentația concetățenilor noștri aflați in inchisorile sovietice sunt inedite și relevante. Chestionarea supraviețuitorilor ne furnizează date despre realități dure, cand persoanele deportate imediat ce au ajuns in regiunile neospitaliere ale Rusiei Sovietice, au fost lăsate in voia sorții, fiind puse in situația să-și construiască și organizeze un habitat și să-și caștige hrana. Prin urmare, deducem in baza informației inregistrate că abia după două săptămani au fost distribuite cartelele alimentare, in baza cărora maturii primeau cate 200–300 grame de paine pe zi, iar copiii – 150 grame. Hrana deținuților era limitată la meniul stabilit in inchisorile sovietice ale timpului. Toate mărturiile supraviețuitorilor denotă in unanimitate realitatea că cei deportați au suportat lipsuri evidente, foame, fapt care a determinat o creștere substanțială a indicelui mortalității și un dezechilibru social intre membrii familiilor, dar și a micii comunități in ansamblu.