Introducere: Coronarografia este considerată „standardul de aur” în evaluarea morfologică a lumenului arterelor coronare epicardice. Deși imagistica non-invazivă avansează rapid, rezoluția temporală și spațială a angiografiei coronariene este de neîntrecut și, prin urmare, va rămâne un instrument de bază pentru cardiologii intervenţionişti și cardiochirurgi. Totuși, în pofida preciziei sale topografice, angiografia este limitată în cuantificarea repercusiunilor funcționale ale stenozelor coronariene. Mai multe meta-analize au accentuat că anume impactul ischemic al îngustării aterosclerotice este factorul de prognostic cel mai important la pacienții cu boală coronariană documentată. Conținut: Prezentarea expune rolul și modalitățile de măsurare a rezervei fracționale de flux (FFR), ce reprezintă un indice invaziv de semnificație hemodinamică a severității stenozei cu o precizie diagnostică similară scintigrafiei de perfuzie miocardică, dar cu rezoluție spațială mai bună. FFR se măsoară în timpul coronarografiei, cu ajutorul unei sonde dedicate, prevăzute cu un transductor, care determină raportul dintre presiunea poststenotică și cea prestenotică, în timpul hiperemiei miocardice maxime. Valoarea FFR sub 0,8 este considerată a fi asociată cu ischemie miocardică. Măsurarea FFR în stenozele coronariene intermediare este recomandată și în ghidurile actuale de revascularizare miocardică. Concluzii: Intervențiile coronariene percutanate convenționale se efectuează pe baza estimării vizuale a stenozelor. Măsurarea FFR în timpul coronarografiei, aduce un plus de informație în luarea deciziei de revascularizare miocardică. Aplicarea mai pe larg a acestei metode aduce beneficiu atât clinic, cât și economic în mangementul pacienților cu boală coronariană.