Sunt foarte bucuroasă și, în același timp, onorată să particip la acest eveniment foarte important pentru facultatea noastră. De regulă, atunci când cinstim anumite personalități cu anumite prilejuri, evocăm anumite amintiri, anumite emoții, anumite impresii care ne leagă cu niște fire invizibile de acea personalitate, de acel om. Și, de regulă, aceste fire invizibile sunt și cele mai adânci urme pe care le-a lăsat personalitatea dată în viața fiecăruia dintre noi. Acest lucru mi l-am propus să-l fac și eu în cele ce urmează. Domnul Sergiu Pavlicenco mi-a fost profesor de Literatură universală și, legate de această perioadă, am cele mai frumoase amintiri, cele mai colorate impresii. În primul rând, cursul pe care ni l-a predat Domnia sa, era la anul III de facultate, deci, eram deja studenți formați și puteam face diferența. De aceea, a fost atât de mare aprecierea și atât de memorabile impresiile de atunci. Un profesor foarte carismatic, ale cărui lecții, prelegeri și seminare erau spectacole: spectacole de erudiție, spectacole de inteligență. Avea un limbaj foarte expresiv. Eu, până astăzi păstrez în memorie anumite expresii, până astăzi îmi amintesc de anumite seminare, unul dintre acestea, la care am fost întrebată, s-a axat pe opera lui Bernard Shaw Casa inimilor sfărâmate, ea fiind comparată cu piesa de teatru O casa de păpuși de Henrik Ibsen. Lecţiile dlui Pavlicenco nu aveau acel format tradițional pe atunci, când profesorul venea și transmitea informație, ci provocau un dialog. Eram permanent invitați la un dialog, permanent ni se adresau întrebări. Prin această modalitate se încerca a se imprima o notă de polemică acelor cursuri. Seminarele nu erau o simplă reproducere a informației din manualele de literatură universală. Apropo, aceasta deja este o informație pentru studenții pe care-i avem acum în sală: nu aveam manuale de Literatură universală în limba română, toate erau în limba rusă. Citeam, traduceam și, ulterior, la seminare, răspundeam în limba română. Spun aceasta ca să înțeleagă studenții noștri de astăzi câte oportunități au, având internetul, având un ocean de informație; cu câtă dificultate ne pregăteam noi pentru acele seminare, pentru că, ziceam, apelam la aceste manuale în limba rusă sau la prefața și postfața operelor pe care le citeam. Mi-am luat cu ușurință nota 10 la Literatura universală, pentru că eram literat și, de regulă, la toate literaturile, fie română, fie rusă, fie universală aveam 10 pe linie. Ulterior, peste un an, cred că, ne-am întâlnit cu dl Pavlicenco la Liceul „Vasile Alecsandri”, unde eu eram în calitate de studentă la practică pedagogică, iar Domnul profesor preda Literatura universală. Acolo, îmi amintesc, eram 5 studenți în cancelarie. Domnul profesor a intrat și a întrebat: „Ei ce caută aici?” „Păi, ei sunt la practică”, i-a răspuns dna Timofei, care atunci era director-adjunct la acest Liceu, ulterior devenind directorul Liceului „Mihail Kogălniceanu”. Domnul Pavlicenco este o persoană, o personalitate, un profesor foarte original, original în gândire, original în atitudinea față de studenți. Cred că originalitatea și carisma sunt trăsăturile definitorii care îl caracterizează pe omul Sergiu Pavlicenco și pe profesorul Sergiu Pavlicenco. Pentru această conferință mi-am făcut și eu, ca o studentă sârguincioasă, tema. Am citit tot ce a spus astăzi doamna dr. E. Taraburcă, am dorit să-mi completez cunoștințele mele despre dl Pavlicenco, pentru că foarte multe le cunoșteam. Știam că ați parcurs, ați urcat toate treptele ierarhiei universitare. Mi s-a părut că una dintre cele mai prolifice perioade din activitatea Dvs. au fost anii 1988 - 1991, atunci când erați doctor conferențiar la Catedra de Literatură Universală, aflată cu sediul la Facultatea de Filologie în blocul istoric al Universității. Vreau să menționez că istoria noastră, istoria actualei facultăți, istoria celor două facultăți interferează frumos pe tot parcursul evoluției Universității noastre. Aţi ştiut să realizați cât mai bine o simbioză fericită între activitatea didactică și cea științifică. Sunteți fondator de şcoală științifică. Știm că nu este ușor în domeniul nostru să facem acest lucru. Dumneavoastră ați reușit, ați creat o școală, o nouă direcție de cercetare în cadrul facultății: Literatura comparată și Teoria receptării, două dimensiuni care Vă caracterizează și Vă determină cercetarea. Ați împărtășit din tot ce cunoașteți, din tot ce știți a face mai bine discipolilor Dvs., contribuind la eliminarea unui gol, unei breşe în literatura metodologică, elaborând acele Caiete foarte cunoscute de către noi, renumitele Caiete de studiu la Istoria Literaturii Universale. Ați contribuit foarte mult și la dezvoltarea învățământului preuniversitar prin elaborarea primelor manuale pentru liceu care constituie un reper, un punct de pornire pentru ceilalți autori. Sau, știu că cei care elaborează astăzi manuale de Literatură Universală sunt discipolii dumneavoastră. Tocmai este vorba de această mărinimie, de această superioritate, aș zice eu, intelectuală. Ce aș vrea să Vă mai spun? În primul rând, Vă doresc multă sănătate, multă energie, pentru că toată viața aţi emanat o energie debordantă și, în același timp, o energie molipsitoare de care ne contaminăm noi toţi. Multă inspirație, pentru că activitatea de literat presupune și acest lucru, iar Dvs. sunteți și membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova. Și nouă, colegilor din cadrul Facultății de Litere și studenților, ne dorim ca să fiți încă mult timp în mediul nostru, să avem cât mai mulți asemenea profesori de vocație în cadrul Facultății.