Atunci când discutăm despre modă și construcția aparențelor în limbaj social și cultural, cel mai adesea ne referim la vestimentație și accesorii precum pantofi, evantaie, umbrele, poșete și mai rar privim felul în care contribuie la această construcție părul (fie că vorbim de cel facial sau de cel corporal, în general). Elemente identitare de gen, dar și sociale sau culturale, părul și barba contribuie la definirea siluetei, exprimă prin modelare și tăiere separarea omului de starea primară, animalică. Părul este un material maleabil, la fel ca produsele textile folosite pentru vestimentație, prin urmare, poate fi tăiat, colorat, ondulat, completat cu meșe, împodobit sau dimpotrivă ascuns sub văluri, bonete, pălării. Este, așadar un mediu foarte bun pentru spectacol, pentru afirmarea unei identități, a unor coduri sociale și culturale (poate sugera bogăție, feminitate, seducție, castitate, virilitate etc.), după cum poate deveni și fenomen al modei sau poate fi integrat în practici magice. Prezenta cercetare are în vedere surprinderea câtorva dintre ipostazele părului feminin și masculin, în spațiul românesc extracarpatic, începând cu secolul al XVII-lea și până în primele decenii ale secolului al XIX-lea, urmărind mai ales mesajele incorporate în opțiunile de modelare a acestui element identitar.