În contextul învăţământului modern, se impune, mai mult ca oricând, formarea la elevi a capacităţii şi obişnuinţei de practicare independentă şi sistematică a exerciţiilor fizice, ca finalitate, obiectiv şi funcţie a educaţiei fizice şcolare, având în vedere volumul scăzut de ore din planurile de învăţământ şcolar, absenţa oricărei forme de practicare organizată a exerciţiilor fizice, în regimul zilei de şcoală, în afara lecţiei de educaţie fizică, ceea ce reduce simţitor posibilitatea de influenţare sistematică a organismului elevilor, cu consecinţe negative, în ceea ce priveşte realizarea obiectivelor educaţiei fizice. În aceasta lucrare prezentăm un studiu realizat la Școala Gimnazială ”Vasile Alecsandri”, Bucureşti, pe elevii claselor a V-a – a VIII-a. Scopul acestui studiu este ca elevii să fie înzestraţi cu cunoştinţe, priceperi, deprinderi şi modalităţi de îndeplinire a activităţilor independent, dezvoltându-li-se totodată interesul pentru acestea. Metodele de cercetare utilizare sunt: studiul bibliografic, metoda modelării, observaţia, experimentul, interviul, ancheta. Rezultatele obținute demonstrează că programul individual, desfăşurat sub forme diferite, constituie un prilej de odihnă activă şi de alternare judicioasă a efortului intelectual cu cel fizic. Concluzii. Plecând de la premisa că transformările de ordin cantitativ şi calitativ se realizează în mod favorabil în condiţiile unei influenţări ritmice, perseverente, printr-o „ doză ” zilnică de mişcare, în conformitate cu cerinţele şi regulile de ordin metodic, apare evident faptul că lecţiile de educaţie fizică, singure, nu le pot satisface, fapt pentru care activizarea elevilor printr-o muncă independentă, autonomă îşi găseşte pe deplin justificarea teoretică şi practică.