Refacerea vegetației forestiere, pe terenurile puternic degradate, este de cele mai multe ori dificilă și necesită resurse umane și financiare uriașe. De cele mai multe ori, ea este singura capabilă să stopeze acțiunea distructivă și poate duce la îmbunătățirea condițiilor pedostaționale. Se bazează pe premisa că proiectele de împădurire au un efect benefic asupra restabilirii echilibrului landșaft-ului. Ipoteza acestei cercetări este că, de la instalarea culturilor forestiere, acestea încep să funcționeze în mod normal, cu ajutorul mecanismelor de autoreglare și autocontrol, iar după o aumită perioadă de timp, nu se pot diferenția deosebiri în capacitatea de funcționare a acestora comparativ cu tipul natural fundamental de pădure. În același timp, tipul de stațiune care include terenul degradat, își lasă o întipărire asupra timpului de refacere din punct de vedere ecologic. Scopul acestui studiu este de a analiza impactul refacerii ecologice a haldelor de steril asupra mediului, prin evidențierea tipului de stațiune, respectiv identificarea efectelor de aplicare a lucrărilor de instalare a puieților forestieri, în același timp cu indicarea efectelor de protecție și de schimbare a indicatorilor pedogenetici, pe care îi îndeplinesc. Totodată, aceste cercetări își propun și analiza dezvoltării vegetației forestiere instalate pioner sau artificial, diferit pentru fiecare tip de unitate stațională de teren degradat.