Scopul lucrării. În chirurgia contemporană există tendința rezolvării anevrismelor aortei abdominale prin metode endovasculare (circa 65% din toate anevrismele). Totuși în RM de rutina rămân intervențiile deschise din cauza resurselor disponibile la moment. Totodată se atestă la nivel mondial la 25-45% din pacienți prezența unei morfologii nepotrivite pentru tratament endovascular a anevrismului aortei abdominale. Scopul lucrării este examinarea retrospectivă a experienței secției chirurgie vasculară SCR ,,T. Mosneaga” în intervențiile deschise ale anevrismelor aortei abdominale în ultimii 35 ani. Materiale și metode. În perioada anilor 1988-2022 s-au efectuat intervenții deschise la 325 pacienți cu anevrism al aortei abdominale, dintre care 76 pacienți (23,4%) cu anevrisme complicate prin ruptura lor. La majoritatea pacienților s-a intervenit prin rezecția anevrismului cu protezare aorto-aortală, aorto-iliacă sau femurală cu proteze sintetice și reimplantarea ramurilor aortei sau/și revascularizări distale la necesitate. Numai la un pacient cu rezecția de anevrism de aortă rupt asociat cu fistulă aorto-colică primară, membrele inferioare s-au revascularizat printr-un bypass axilo-bifemural. Rezultate. Datorită perfectării tehnicilor chirurgicale, anesteziei și măsurilor de terapie intensivă mortalitatea postoperatorie a scăzut de la 11,5% în anevrismele necomplicate și 65% in anevrismele rupte în anii 1988-2003 la 5,3% și 20% respectiv în anii ulteriori. Concluzii. În RM diagnosticarea precoce a AAoA este insuficientă, din care cauză persistă un procent mare de anevrisme rupte. De asemenea este necesară folosirea pe scară largă a metodelor de soluționare endovasculară pentru micșorarea complicațiilor perioperatorii. Totodată nu trebuie exclusă posedarea tehnicilor clasice/deschise de rezolvare a AAoA din arsenalul chirurgului vascular.

Aim of study. In contemporary surgery, there is a tendency to treat abdominal aortic aneurysms through endovascular methods (approximately 65% of all aneurysms). However, open interventions remain routine due to the available resources at the moment. Additionally, globally, 25-45% of patients exhibit unsuitable morphology for endovascular treatment of abdominal aortic aneurysms. The aim of the study is to retrospectively examine the experience of the Vascular Surgery Department at SCR "T. Mosneaga'' in open interventions for abdominal aortic aneurysms over the past 35 years. Materials and methods. From 1988 to 2022, open interventions were performed on 325 patients with abdominal aortic aneurysms, of which 76 patients (23.4%) had complicated aneurysms due to rupture. The majority of patients underwent aneurysm resection with aorto-aortic, aorto-iliac, or femoral prosthetic graft placement, with reimplantation of aortic branches and/or distal revascularization as needed. Only in a patient with resection of a ruptured aortic aneurysm associated with primary aortocolic fistula, lower limb revascularization was achieved through an axillo-bifemoral bypass. Results. Due to the refinement of surgical techniques, anesthesia, and intensive care measures, postoperative mortality decreased from 11.5% in uncomplicated aneurysms and 65% in ruptured aneurysms from 1988 to 2003 to 5.3% and 20%, respectively, in subsequent years. Conclusions. Early diagnosis of abdominal aortic aneurysms is insufficient, leading to a high percentage of ruptured aneurysms. The widespread use of endovascular treatment methods is necessary to reduce perioperative complications. However, the inclusion of classical/open techniques for resolving abdominal aortic aneurysms should not be excluded from the vascular surgeon's arsenal.