Particularitățile endoftalmitei în traumatismele penetrante ale globului ocular.
Închide
Articolul precedent
Articolul urmator
70 0
SM ISO690:2012
MOISEI, Doina, CORDUNEANU, Angela, BUCINSCAIA, Larisa. Particularitățile endoftalmitei în traumatismele penetrante ale globului ocular.. In: Cercetarea în biomedicină și sănătate: calitate, excelență și performanță, Ed. 1, 18-20 octombrie 2023, Chişinău. Chișinău, Republica Moldova: 2023, p. 512. ISSN 2345-1476.
EXPORT metadate:
Google Scholar
Crossref
CERIF

DataCite
Dublin Core
Cercetarea în biomedicină și sănătate: calitate, excelență și performanță 2023
Conferința "Cercetarea în biomedicină și sănătate: calitate, excelență și performanță"
1, Chişinău, Moldova, 18-20 octombrie 2023

Particularitățile endoftalmitei în traumatismele penetrante ale globului ocular.

The particularities of endophthalmitis in penetrating trauma of the eyeball.


Pag. 512-512

Moisei Doina1, Corduneanu Angela1, Bucinscaia Larisa2
 
1 Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu“,
2 IMSP Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”
 
 
Disponibil în IBN: 15 ianuarie 2024


Rezumat

Introducere. Endoftalmita reprezintă o complicație infecțioasă severă a traumatismelor penetrante a globului ocular, asociată cu un prognostic vizual rezervat, cu afectarea calității vieții pacientului și din acest motiv este inclusă în lista urgențelor medicale. Scopul lucrării. Studierea factorilor cheie în managementul endoftalmitei posttraumtice și eficiența tratamentului antibacterian inițiat precoce cu scop profilactic în traumatismele penetrante ale globului ocular. Materiale și metode. S-a efectuat un studiu retrospectiv pe un lot de 62 de pacienți internați în perioada 01.05.202231.05.2023 în clinica de oftalmologie a SCR „Timofei Moșneaga”. Criteriu de includere în studiu a fost traumatismul penetrant, iar în funcție de prezența corpului străin pacienții au fost divizați în două grupuri. Rezultate. Din 62 de cazuri, 22 au fost cu prezența de corp străin intraocular (CSIO) și 40 fără CSIO. Endoftalmita a fost diagnosticată în 10 cazuri, dintre care 2 cazuri de endoftalmită tardivă. Unul din aceste 2 cazuri a fost rezolvat prin tratament chirurgical agresiv - enucleația globului ocular. Antibioticoterapia locală și generală a fost aplicată în toate cazurile de traumatisme penetrante, iar în cele complicate cu endoftalmită s-a asociat antibioticoterapia intravitreană (9 cazuri din 10). Vitrectomia a fost utilizată ca metodă de tratament în cazurile de endoftalmită confirmată (3 din 10) dar și în 11 cazuri de traumatisme penetrante fără endoftalmită. Investigarea bacteriologică a aspiratelor intraoculare a fost realizată în 6 cazuri. Concluzii. Endoftalmita posttraumatică rămâne a fi o provocare pentru medicina contemporană chiar dacă trăim în era antibioticoterapiei și a tehnicilor chirurgicale avansate. Din acest considerent este prioritar să punem accent nu doar pe tratamentul acesteia dar întâi de toate pe importanța masurilor de prevenție.

Background. Endophthalmitis is a severe infectious complication of penetrating trauma of the eyeball, associated with a poor visual prognosis, affecting the patient’s quality of the life, and for this reason it is included in the list of medical emergencies. Objective of the study. Studying the key factors in the management of post-traumatic endophthalmitis and the effectiveness of early initiated antibacterial treatment for prophylactic purpose in penetrating trauma of the eyeball. Material and methods. A retrospective study was done on a group of 62 patients hospitalized between 01.05.2022-31.05.2023 in the ophthalmology clinic of Timofei Moșneaga RCH. The criterion for inclusion in the study was penetrating trauma and according to the presence of the foreign body, the patients were divided into two groups. Results. Out of 62 cases, 22 were with presence of intraocular foreign body (IOFB) and 40 without IOFB. Endophthalmitis was diagnosed in 10 cases, including 2 cases of late endophthalmitis. One of those cases was solved by aggressive surgical treatment - enucleation of the eyeball. Local and general antibiotic therapy was applied in all cases of penetrating trauma and the cases complicated with endophthalmitis were associated with intravitreal antibiotic therapy (9 cases out of 10). Vitrectomy was used as a treatment method in cases of confirmed endophthalmitis (3 out of 10) but also in 11 cases of penetrating trauma without endophthalmitis. Bacteriological investigation of intraocular aspirates was performed in 6 cases. Conclusion. Posttraumatic endophthalmitis remains a challenge for contemporary medicine even if we live in the era of antibiotic therapy and advanced surgical techniques. For this reason, it is a priority to emphasize not only its treatment, but first of all the importance of preventive measures.

Cuvinte-cheie
traumă penetrantă, corp străin intraocular, endoftalmită,

penetrating trauma, intraocular foreign body, endophthalmitis.