După încheierea celui de-al doilea război mondial, concomitent cu arestările masive ale intelectualilor, impunerea unor noţiuni false şi comportamente ateiste general-valabile, literatura şi în special proza românească seconfruntă cu o accentuată înregimentare ideologică, fiindu-i fixate „obiective majore”: combaterea flagelului burghezo-moşieresc, pe de o parte, proslăvirea alianţei de nezdruncinat între muncitorul şi ţăranul sovietic. Orice abatere era drastic sancţionată încă din stare incipientă, cerberii literari şi politrucii ideologiei proletare supravegheau despotic fiece schiţă, povestire, nuvelă, roman (bineînţeles şi pe autorii respectivi). În aceste condiţii, teoretizarea modelului narativ al prozatorului Fănuș Neagu poate contura o imagine critică de sinteză asupra întregii proze postbelice româneşti (sau a unui spectru cât mai larg cu putinţă), elementul durabil al căreia îl constituie lirismul, ca principală trăsătură a romanului românesc din această perioadă, specie epică alimentată în plan artistic din tradiţia baladescă a literaturii populare, pe de o parte, şi din „preluarea” și „acomodarea” tehnicilor narative proprii literaturii europene, în special celei franceze. Apariţia în literatura română a lui Fănuş Neagu a reprezentat „corectivul necesar” (Eugen Simion), revanşa pilduitoare în faţa stigmatului totalitarist, la fel cum debutul lui Ion Druţă în peisajul anchilozant al literelor basarabene a însemnat proba unor certe calităţi de înnoire profundă a epicii nedisimulate, în definitiv abandonarea cămăşii de forţă a ideologiei comuniste. Fănuş Neagu, ca şi Ion Druţă, a abolit „frontul ideologic”, a „dezrobit” proza postbelică şi a înlăturat barierele rigide de ordin dogmatic.

After the end of the Second World War, concurrently with the massive arrests of intellectuals, the imposition of false notions and generally valid atheistic behavior, literature--and especially Romanian prose--faced a harsh ideological regulation, being given "major objectives" of combating the bourgeois-landlord scourge, on the one hand, and glorifying the unshakable alliance between the worker and the Soviet farm-worker on the other. Any deviation was severely rebuked from the very beginning, the literary censorship and political propagandists of the proletarian ideology would despotically control every sketch, story, short story, novel (alongside with their authors). Under such conditions, the theorization of the narrative model of the prose writer Fănuș Neagu can outline a critical synthesis image of the entire Romanian post-war prose--or of a spectrum as wide as possible--the lasting element of which is lyricism, as the main feature of the Romanian novel of that period, an epic species nourished artistically from the balladesque tradition of the folk literature, on the one hand, and from the "taking over" from and "fitting" to the narrative techniques of European literature, especially the French one as well. The rise in Romanian literature of Fănuş Neagu symbolized the "necessary adjustment" (Eugen Simion), the illustrious revenge in front of the totalitarian stigma, just as the debut of Ion Druţă in the ankylosing landscape of Bessarabian literature meant the proof of firm qualities of deep renewal of the undisguised epic, definitively abandoning the straitjacket of communist ideology. Fănuş Neagu, as Ion Druță, abolished the "ideological front", "unslaved" the post-war prose and removed the rigid dogmatic barriers.