În literatura universală galeria „vinovaților fără vină” constituie un capitol aparte, fiind original valorificată de scriitori veniți din diverse spații culturale, aparținînd diferitelor epoci. Sofocle, Shakespeare, Dostoievski vor ilustra în mod diferit această vină asumată în lipsa unei vinovății propriu-zise. În prezentul articol cercetăm accepțiile (ne)vinovăției la Franz Kafka, vizînd atît literatura sa de mărturisire, cît și cea ficțională. Autorul praghez abordează culpabilitatea ontologică, în virtutea unui complex oedipian. Vina de a exista, nevinovăţia iniţială, vinovăția metafizică, nevinovăţia ignoranţei, vina lipsei de vină constituie doar cîteva accepții prin care „filtrăm” creația lui Kafka.