Arhitectura din piatră de talie, în manieră elenistică, prezentă într-o zonă locuită de daci, în sud-vestul Transilvaniei, a atras și atrage atenţia oricărui vizitator. Se remarcă măiestria cu care au fost construite, dar și efortul depus pentru transportul și manevrarea materialelor de construcţie, a căror masă înregistrează uneori câteva sute de kilograme. Putem să presupunem că anumite obiecte de dimensiuni mari și cu mase impresionante, care aveau ca efect dificultatea manevrării, erau utilizate și în alte domenii de activitate în Dacia preromană – poate, în cadrul unor ateliere sau al unor amenajări destinate depozitării. Cu toate acestea, au fost descoperite până în prezent puţine obiecte sau alte urme materiale prin care să poată fi documentat modul în care erau ridicate și manevrate obiectele grele în Dacia preromană. Spre deosebire de acestea, descoperirile aparţinând civilizaţiilor mediteraneene sunt mai bogate în astfel de mărturii. În plus, izvoarele literare au consemnat complexitatea dispozitivelor utilizate în asemenea scopuri. O bună parte a elementelor componente ale sistemelor pentru ridicat și manevrat erau realizate, probabil, din materii organice: din lemn, din fibre vegetale sau animale etc. Dar unele sunt din metal. Acestea din urmă se păstrează uneori, oferindu-ne o „fereastră” deschisă cu privire la un domeniu mai puţin abordat în literatura arheologică având ca obiect Dacia preromană. Prin lucrarea de faţă ne propunem să atragem atenţia asupra unor scripeţi din fier, descoperiţi în sud-vestul Transilvaniei.