Asigurarea hranei și a bunăstării s-a datorat în toate timpurile muncii, de aceea vrednicia în muncă a fost mereu un criteriu de apreciere în alegerea partenerului de cuplu. În societatea tradițională românească se remarcă atât forme și metode de învățare a proceselor de muncă, cât și circumstanțe de demonstrare a rezultatelor obținute prin muncă. Cea mai intensă perioadă de formare a deprinderilor de muncă este adolescența. În copilărie, de asemenea, are loc cunoașterea proceselor de muncă și a uneltelor de muncă, cu prevalare, prin joc, deși începând cu vârsta de 3–4 ani copiii primesc anumite însărcinări (pentru o singură executare, cum ar fi să aducă din grădină câteva legume, să toarne apă la pui etc. sau cu responsabilitate permanentă ca, de exemplu, să pască bobocii, gâștele, mieii, să supravegheze frații mai mici, jucându-se cu ei etc.). Totuși, însușirea sistematică a proceselor de muncă demarează concomitent cu preadolescența și adolescența, în funcție de complexitatea procesului. De obicei, de la vârsta de 7 ani băieții începeau să pască vaca familiei, mai târziu pășteau caii sau turme nu prea mari de oi. Fiii de ciobani sau cei care intenționau să se facă ciobani, îndeplineau anumite sarcini la stână: dădeau oile în strungă, alergau să întoarcă turma și altele. Cel mai frecvent, adolescenții își exersau deprinderile de muncă, asistându-și părinții sau alți membri mai în vârstă ai familiei, realizând munci tot mai complicate. Băieții care se duceau cu tații la arat, până învățau să țină plugul de coarne, îndeplineau sarcini mai simple. Doritorii de a învăța un meșteșug, care nu făcea parte din îndeletnicirile tradiționale ale familiei sale, trebuiau să intre în ucenicie la un meșter. Fetele învățau toată complexitatea treburilor casnice (de la îngrijirea copiilor, prepararea hranei, curățenie până la tors, țesut, cusut etc.) de la mame, bunici, surori mai mari. Perioada tinereții este cea de perfecționare în executarea oricărei munci, precum și de etalare a calității muncii și capacității de a munci, realizată în viața cotidiană, cu ocazii speciale de muncă colectivă sau în cadru ritualic.