Dinții reprezintă un subiect de studiu important în paleoantropologie, da-torită rezistenței țesuturilor constituente la procesul de degradare post-mortem. Pierderea țesuturilor dentare în context bioarheologic este corelată cu proprie-tățile fizice ale alimentelor consumate, în special cu abrazivitatea și gradul de procesare al alimentelor. Scopul studiului prezent este de a evalua macrouzura dentară ocluzală și non-ocluzală a seriei scheletice descoperite în anul 2021 la biserica „Vovidenia” din Iași, România (secolele XVI–XVII). Macrouzura dentară ocluzală/incizală a fost analizată prin tehnica de acordarea a scorurilor (tehnica lui Scott pentru eval-uarea molarilor și tehnica lui Smith pentru evaluarea premolarilor și a dinților anteriori) și prin cuantificarea imagistică a gradului de expunere a dentinei. Ma-terialul dentar a fost suspus unei investigații microscopice pentru identificarea unor microfracturi produse ante-mortem. În acord cu sistemul de acordare a scorurilor pentru uzura dentară a fost evidențiată prezența celor trei grade ale uzurii dentare: uzură redusă/absentă, uzură moderată, uzură avansată. Procentul de expunere a dentinei crește odată cu grupele de vârstă, atât pentru seria femi-nină cât și pentru cea masculină. Screeningul microscopic a ilustrat prezența unor microfracturi produse ante-mortem în cazul unor indivizi, acestea fiind localizate cu precădere la nivelul dinților posteriori, producerea acestora fiind legată, cel mai probabil, de consistența abrazivă și dură a alimentelor consumate.