Țambalul, ca instrument popular românesc, își are rădăcinile în cultura traco-geto-dacă. Trecând prin diferite etape de evoluție, actualmente a ajuns la un înalt nivel de interpretare, fiind prezent nu numai în muzica populară, dar și în cea academică. Acest fapt a determinat deschiderea claselor de țambal în instituții de învățământ artistic de diferit nivel. Școala de țambal în Republica Moldova, având o istorie ce cuprinde un interval de timp relativ scurt începând cu anii postbelici, se impune prin originalitate și un repertoriu bogat.  Printre primele personalități care au dat importantă studierii sistematice a acestui instrument au fost Isidor Burdin și Valentin Vilinciuc.            Soliştii instrumentiști care şi-au început activitatea prin anii ’60-’70 ai secolului XX și au înscris pagini valoroase în istoria artei interpretative la țambal sunt: Victor Copacinschi, Mihai Cangaş, Vasile Crăciun, Vladimir Sârbu, Sergiu Creţu ș.a. Ei au realizat şi primele înregistrări pentru fonoteca Televiziunii şi Radioului din Moldova. Au urmat apoi Petru Dabija, Anatol Golomoz, Grigore Severin, Ion Surguci, Andrei Mustea, Valeriu Caşcaval, Alexandru Şura şi mulţi alţii.  Astfel se creează o tradiție a interpretării la țambal în republica noastră. Evident, această tradiție are legături nemijlocite cu arta lăutarilor din întreg toposul românesc. În acest sens, îl putem menționa pe marele instrumentist, maestru al țambalului, Toni Iordache, care a fost şi rămâne părintele spiritual al instrumentiștilor autohtoni. Cele patru volume ale lui Toni Iordache reprezintă de-a lungul anilor o adevărată școală de interpretare pentru elevi şi studenți, iar numele lui a devenit legendă. Totodată, fiecare dintre muzicienii țambalagii şi-au creat stilul său propriu, fiind originali şi autentici în interpretare. Vladimir Sârbu, Victor Copacinschi au fost primii care au inclus în repertoriul lor muzica clasică. În prezent, practic, nu mai există gen de muzică care să nu fie interpretat la țambal. La sfârșitul sec. XX – începutul sec. XXI, viabilitatea țambalului în organologia națională este asigurată, în bună măsură, de interesul manifestat în mediul cultural-artistic şi de studierea sistemică a instrumentului în instituțiile de învățământ specializat. Important este faptul că țambalul a solicitat şi continue să solicite interesul compozitorilor. Din muzica de esență folclorică, țambalul se impune în creații de factură simfonică şi nu numai, cu funcție integrată în textura orchestrală, dar şi solistică, precum, spre exemplu, Suita simfonică Pe-un picior de plai de Tudor Chiriac, Suita pentru țambal şi cvartetul de coarde de B. Dubosarschi, Monodie pentru țambal solo de Gh. Mustea şi altele.