Ornamentarea melodiilor în execuție violonistică în cultura tradițională românească are tangențe, în mare parte, cu ornamentica consemnată în muzica literată. Astfel, vom avea de a face cu ornamentele clasice precum: apogiaturile, simple, duble, triple, multiple, superioare şi inferioare, trilul, mordentul superior şi inferior, grupetul, glissando-ul, ş.a. Acestea, însă, sunt îmbogăţite în interpretarea violonistică lăutărească prin diverse alte procedee, cum sunt: apogiatura glisată, trilul glisat, mordentul glisat, în fapt, îmbinări ale procedeelor cunoscute deja, dar aplicate într-o manieră particulară, precum şi cu alte tehnici ornamentale. Tehnica violonistică populară, particularităţile procedeelor de interpretare şi transformările pe care le suferă vioara în mâinile instrumentiştilor de tradiție orală sunt izvorâte din necesitatea unei cât mai depline interpretări a melosului popular, fără a-i ştirbi cu nimic bogăţia conţinutului şi caracterul specific.