Traseul biografic al compozitorului Mihail Berezovschi în lumina unor noi surse documentare
Închide
Articolul precedent
Articolul urmator
241 4
Ultima descărcare din IBN:
2024-04-22 14:05
Căutarea după subiecte
similare conform CZU
78.071.1(478)+929:78.071.1 (1)
Muzică (1809)
Biografii și studii înrudite (486)
SM ISO690:2012
BARBANOI(GAJIM), Hristina. Traseul biografic al compozitorului Mihail Berezovschi în lumina unor noi surse documentare. In: Patrimoniul muzical din Republica Moldova (folclor şi creaţie componistică), Ed. Ediția a III-a, 26 septembrie 2017, Chişinău. Chişinău: "VALINEX" SRL, 2017, Ediția a III-a, pp. 119-121. ISBN 978-9975-3126-7-7.
EXPORT metadate:
Google Scholar
Crossref
CERIF

DataCite
Dublin Core
Patrimoniul muzical din Republica Moldova (folclor şi creaţie componistică)
Ediția a III-a, 2017
Conferința "Patrimoniul muzical din Republica Moldova (folclor şi creaţie componistică)"
Ediția a III-a, Chişinău, Moldova, 26 septembrie 2017

Traseul biografic al compozitorului Mihail Berezovschi în lumina unor noi surse documentare

CZU: 78.071.1(478)+929:78.071.1

Pag. 119-121

Barbanoi(Gajim) Hristina
 
Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice
 
 
Disponibil în IBN: 2 martie 2023


Rezumat

În limitele acestui articol, autoarea prezintă rezultatele științifice obținute în urma analizei informațiilor culese din filele mai multor surse documentare din Arhiva Națională a Republicii Moldova, precum: dosarele 467, 491, 493 inventarul 9 din Fondul 1862; dosarele 116, 122, 136, 157, 170, 202, 215 inventarul 12 din Fondul 208, ce datează din perioada Basarabiei Țariste, dar și surse din perioada istorică a României Mari, precum sunt: dosarele 205 și 206, inventarul 3 din Fondul 1135; dosarele 245 și 1134, inventarul 8 din Fondul 1772, dar și dosarul 631, inventarul 30 din Fondul 1862, ceea ce a permis conturarea traseului biografic al compozitorului Mihail Berezovschi cu date cât mai veridice. Cercetarea surselor arhivistice ne-a permis precizarea, completarea și elucidarea mai multor aspecte ce țin de biografia, activitatea artistică și creația componistică a lui M. Berezovschi. Materialele documentare privind viața și activitatea didactică, dirijorală, precum și cariera bisericească a preotului-compozitor sunt depozitate în următoarele fonduri ale Arhivei Naționale: Consistoriul duhovnicesc din Chișinău între 1835–1918 (F. 208), Arhiepiscopia Chișinăului și Hotinului (F. 1135), Directoratul învățământului și cultelor din Basarabia și instituțiile subordonate lui (F. 1862) ș.a. Informațiile culese din dosarele acestor fonduri pot fi clasificate în trei categorii: a) documente ce vin să confirme anumite date privind activitatea profesională și viața personală a lui M. Berezovschi; b) documente ce dezvăluie aspecte încă necunoscute; c) surse în baza cărora este posibil de corectat unele erori informaționale care deja au pătruns în circuitul cercetărilor muzicologice. Menționăm în continuare cele mai importante rezultate ale cercetării surselor arhivistice: au fost clarificate unele informații de mare valoare istorică pentru cultura muzicală basarabeană, precum data, anul și locul nașterii (8 noiembrie 1867, localitatea Caplani), care până de curând erau foarte contradictorii și erau preluate automat de către unii autori, fără a examina veridicitatea datelor. În baza documentelor din arhivă am restabilit unele evenimente din biografia compozitorului și a familiei lui. De asemenea, am reconstruit circumstanțele istorice privind apariția unor lucrări componistice semnate de compozitor, fără de care, profilul acestuia era incomplet. Au fost acumulate și analizate un șir de documente ce confirmă activitatea multilaterală a compozitorului: dirijorală, componistică, pedagogică, preoțească, organizatorică, etc. Reconstituirea datelor biografice ne-a permis reliefarea valorii culturale incontestabile a activității compozitorului și moștenirii sale artistice. În afara aspectului ce ține de data și locul nașterii, care au fost elucidate în cadrul celor expuse în acest capitol, considerăm că și restul informațiilor desprinse din filele dosarelor din Arhiva Națională sunt deosebit de importante și vin să întregească cu detalii inedite datele pe care le posedam până acum despre această personalitate. Unicitatea sa stă în modul uimitor în care a reușit să îmbine iscusit activitatea dirijorală prodigioasă cu cea componistică, pedagogică și, preoțească.

Cuvinte-cheie
Mihail Berezovschi, date biografice, surse arhivistice, Fondurile Arhivei Naţionale a Republicii Moldova