Actualitate. Vârsta la menarhă este un semnal biologic important în viaţa femeii, aflându-se sub un control genetic relativ puternice, cu eritabilitatea estimată la circa 50%. Adolescentele la care menarha a apărut până la vârsta de 10 ani şi după 16 ani fac parte din grupul de risc pentru oligomenoree şi sindromul metabolic la maturitate. Este important de menţionat că următorii doi ani după menarhă, oligomenorea poate fi considerată o stare absolut normală dar poate fi şi simptomul unei endocrinopatii. Din această afirmaţie rezultă importanţa delimitării stării normale de una patologică care presupune corecţia oportună a acestei dereglări. Scopul studiului. Evaluarea privind debutul maturizării sexuale la adolescente prin estimarea Vârstei la menarhă, caracteristica ciclului menstrual şi determinarea unor aspecte epidemiologice ale oligomenoreei în grupul de vârstă 16-19 ani. Material şi metode. Studiul a fost efectuat pe un eşantion naţional reprezentativ - 1154 adolescente, cu vârsta cuprinsă între 16 şi 19 ani. Chestionarele au fost completate de elevele claselor X, XI , XII din licee, colegii, şcoli profesionale din republică. Rezultate. Datele privind vârsta la prima menstruaţie indică că din numărul total de adolescente intervievate circa ¾ au avut menarha între 12 şi 14 ani. La circa 10% dintre adolescente debutul menstruaţiei a avut loc la vârsta de 15 ani. Numai 5% au raportat vârsta la prima menstruaţie pînă la 11 ani şi 5,7% - după 15 ani. În 80.2 % cazuri durata menstruaţiei este de 3-5 zile, în 11.7% - 6 şi > zile, 8.0% - 1-2 zile. A fost evaluată durata ciclului menstrual: mai puţin de 25 zile - 48,9%, 25-31 zile – 43,0%, 32-35 zile - 6,3%. Prevalenţa oligomenoreei în rândul adolescentelor cu Vârsta cuprinsă între 16 şi 19 ani a constituit 1.8%. Concluzii. Prevalenţa oligomenoreei în rîndul adolescentelor cu vârsta cuprinsă între 16 şi 19 ani constituie 1.8%. În contextul cunoaşterii magnitudinii problemei, ţinând cont de faptul că oligomenoree este simptomul frecvent întâlnit în unele endocrinopatii care ulterior pot avea repercusiuni asupra sănătăţii reproductive la adulte, este important de întreprins măsuri concrete în vederea optimizării conduitei acestor paciente.