Termenul de „arheologie publică” a apărut pentru prima dată în anul 1972, în cartea Public archaeology a lui Charles R. McGimsey, după care a început să se dezvolte ca un domeniu teoretic al arheologiei. T. Shadla-Hall notează că arheologia publică este preocupată de orice „domeniu de activitate arheologică care a interacționat sau are potențialul de a interacționa cu publicul – marea majoritate dintre care, din mai multe motive, cel puțin despre arheologie ca subiect academic”. A. Piślewska a scris că arheologia publică, în prezent, este o ramură în curs de dezvoltare rapidă a discursului academic arheologic. Discuțiile se concentrează pe metodologia popularizării, subliniind aspectele unei comunicări adecvate și, în ceea ce privește proiectele, practica reală, deci studiile de caz și rezultatele acestora. Arheologia publică se referă la satisfacerea nevoilor sociale de a înțelege trecutul prin diferite mijloace, cum ar fi popularizarea prin educație, expoziții sau publicații și participarea publicului la dezvoltarea cunoștințelor arheologice prin contactul reciproc între arheologi și comunitățile în care lucrează. În Republica Moldova arheologia publică nu a pătruns ca un domeniu teoretic, dar nu înseamnă că nu s-au întreprins acțiuni pentru a conecta publicul cu arheologia. În ultimii zece ani, activitatea arheologilor din Moldova nu s-a bazat doar pe cercetare științifică, ci și pe popularizarea arheologiei și a beneficiilor ei pentru societate. Astfel, de menționat activitățile de popularizare efectuate în cadrul campaniilor arheologice de la Crihana Veche (r-nul Cahul), Costești (r-nul Ialoveni), Stolniceni (r-nul Hâncești), ș.a. Fig. 1. Crihana Veche 2019. Școala de vară de arheologie din cadrul proiectului „Cercetarea și promovarea moștenirii cultural-istorice românești a Prutului de Jos”