Date preliminare privind cercetările arheologice preventive din anul 2018 de la Sagaidac, r-nul Cimişlia
Închide
Articolul precedent
Articolul urmator
252 1
Ultima descărcare din IBN:
2023-03-17 15:00
Căutarea după subiecte
similare conform CZU
902/903.2/.4(478) (3)
Preistorie. Vestigii preistorice, artefacte, antichități (254)
SM ISO690:2012
VORNIC, Vlad, CIOBANU, Ion, POPOVICI, Sergiu, PAŞENCIUC, Natalia, IORGA, Adrian, AVRAM, Dumitru. Date preliminare privind cercetările arheologice preventive din anul 2018 de la Sagaidac, r-nul Cimişlia. In: Cercetări bioarheologice şi etnoculturale în sud-estul Europei, Ed. 1, 14-16 august 2018, Crihana Veche (Cahul). Crihana Veche (Cahul): ICBE, 2018, pp. 50-51. ISBN 978-9975-87-410-6.
EXPORT metadate:
Google Scholar
Crossref
CERIF

DataCite
Dublin Core
Cercetări bioarheologice şi etnoculturale în sud-estul Europei 2018
Conferința "Cercetări bioarheologice şi etnoculturale în sud-estul Europei"
1, Crihana Veche (Cahul), Moldova, 14-16 august 2018

Date preliminare privind cercetările arheologice preventive din anul 2018 de la Sagaidac, r-nul Cimişlia

CZU: 902/903.2/.4(478)

Pag. 50-51

Vornic Vlad1, Ciobanu Ion12, Popovici Sergiu12, Paşenciuc Natalia3, Iorga Adrian1, Avram Dumitru1
 
1 Agenţia Naţională Arheologica a Moldovei,
2 Institutul de Cercetări Bioarheologice şi Etnoculturale,
3 Centrul de Arheologie al Institutului Patrimoniului Cultural
 
 
Disponibil în IBN: 16 decembrie 2022


Rezumat

În comunicare vor fi prezentate şi analizate vestigiile arheologice descoperite în aşezarea cu mai multe niveluri de locuire de la Sagaidac, cu prilejul cercetărilor preventive efectuate în lunile mai-iunie 2018, al căror scop a fost descărcărea de sarcină arheologică a zonei afectate de drumul proiectat M3 Chișinău-Cimișlia-Vulcănești-Frontiera cu România. Amplasat la 0,8 km SV de satul Sagaidac, la baza versantului vestic al unei văi întinse orientate N-S, situl respectiv a fost distrus în parte de lucrările de amenajare a unui iaz de acumulare a apei, executate în anii 90 ai secolului trecut. Drept rezultat al săpăturilor efectuate, a fost dezvelită o suprafață de 1230 mp, fiind descoperite 50 de complexe arheologice, și anume un cuptor de uz casnic, o locuință adâncită și 48 de gropi menajere, care aparțin la trei orizonturi cultural-cronologice. Cele mai vechi resturi de cultură materială documentate aparţin așa-numitului ”grup cultural Etulia” din sec. III d. Hr., fiind reprezentate printr-un cuptor de bucătărie (Fig. 1, 1), câteva gropi și ceramică romană, lucrată la roată sau cu mâna. Dintre complexe, se remarcă cuptorul de uz casnic, care avea vatra constituită din două straturi de lipitură, aplicată peste fragmente de vase lucrate la roată și cu mâna (Fig. 1, 6). Marea majoritate a gropilor se atribuie unei așezări de tip Sântana de Mureș-Cerneahov din sec. IV d.Hr. Aceluiași orizont aparțin și cele mai multe dintre materialele recuperate – ceramică lucrată la roată,fragmente de pahare de sticlă, diferite ustensile de uz casnic și alte obiecte, lucrate din metal, piatră și os. Așezării medievale timpurii din sec. VIII-IX aparțin o locuință adâncită prevăzută cu un cuptor de piatră (Fig. 1, 2), o groapă menajeră alăturată (nr. 32) (Fig. 1, 4), o bogată colecție de ceramică, câteva străpungătoare de os și alte piese. Fig. 1. Sagaidac 2018. Cuptor de bucătărie din epoca romană târzie (1), locuință adâncită medievală timpurie (2), gropi menajere (3, 4) și ceramică lucrată cu mâna din sec. III d.Hr. (5) și VIII-IX (6).