Situl paleolitic de la Buda (județul Bacău, estul României), amplasat pe terasele superioare ale Râului Bistrița, este bine cunoscut arheologilor pentru piesele litice gravettiene descoperite aici. Pe lângă acestea, situl a mai furnizat și un număr mare de resturi faunistice aparținând unor mamifere mari, rămase însă mai puțin studiate. Asociația faunistică, constând aproape exclusiv în elemente postcraniene fragmentare, a fost inițial atribuită doar unui bovid mare, fără a se preciza dacă este vorba de bour (Bos primigenius) sau de bizon de stepă (Bison priscus). Studiul morfologic și morfodimensional detaliat al unui număr de 1044 de specimene a arătat, pe baza comparației cu morfologiile oaselor postcraniene ale bizonului și vitelor actuale, că practic toate specimenele pot fi atribuite bizonului de stepă, Bison priscus. Un număr mare de specimene poartă urme clare ale activităților umane: urmele de tranșare și spărturile rezultate în urma extragerii măduvei sunt relativ frecvente (Fig. 1), oasele arse sunt și ele prezente, în timp ce urmele de dinți lăsate de carnivore lipsesc. Fragmentele scheletului apendicular distal domină asociația (Fig. 1), sugerând că resturile faunistice au fost depozitate într-un sit de prelucrare secundară, diferit de situl primar de vânătoare. Ponderea mai ridicată a femelelor adulte poate fi rezultatul mai multor strategii de vânătoare, cum ar fi selecția sezonieră a femelelor mai grase în timpul toamnei sau organizarea specifică a turmei de bizoni sub presiunea prădătorilor. Figura 1. Reprezentarea părților scheletice ale bizonilor de stepă vânați în situl de la Buda și distribuția urmelor prezente la nivelul oaselor. Linia punctată este folosită pentru elemente fragmentare, iar linia continuă indică prezența elementelor complete.