Moartea comunistului nr. 1 din URSS I. V. Stalin a impus, desigur, unele corectări în politica religioasă și în activitatea legislativă a organelor de stat în sfera religioasă. După victoria finală a lui N. S: Hrușciov, conducerea supremă a țării, sub pretextul consolidării statului socialist de drept, la începutul anilor ‚60, a încercat să întoarcă politica religioasă a URSS în direcția de până la război, abrogând cea mai mare parte a actelor normative din primul deceniu postbelic. Deciziile Congresului al XX-lea al PCUS (1956) au schimbat echilibrul de putere în aparatul de partid și de stat în favoarea linei dure în ceea ce ține de atitudinea față de religie. Un pericol potențial pentru asociațiile religioase era și cursul pentru „restabilirea legalității sovietice”, care se realiza în contextul criticii cultului personalități lui I. V. Stalin, ceea ce, în mod inevitabil, afecta și „legislația stalinistă cu privire la culte”. Începutul revizuirii sistemului existent al relațiilor dintre stat și culte îl pune nota „Cu privire la neajunsurile propagandei științifico-ateiste”, elaborată de Departamentul de Propagandă și Agitație al CC la PCUS pentru republicile unionale, în primăvara anului 1958. În baza „Notei” din 4 octombrie 1958, Comitetul Central al PCUS a adoptat o hotărâre secretă – „Cu privire la neajunsurile propagandei științificoateiste”. Aceasta a devenit, de fapt, decizia politică pentru inițierea unui nou atac asupra bisericii pe toate fronturile și orienta, în mod direct, ca alături de măsurile educative să fie aplicate și acțiuni administrative. În perioada „dezghețului hrușciovist”, Guvernul URSS pierde inițiativa în activitatea legislativă. Normele partidului depășesc normele legislative, apariția oricărui act legislativ era precedată de o hotărâre a CC al PCUS, care deseori devenea o normă cu acțiune directă. Sfârșitul anilor ‚50 și începutul anilor ‚60 din secolul trecut au intrat în istoria relațiilor dintre stat și culte ca o perioadă plină de dramatism, cu ultimele încercări din partea statului sovietic de a rezolva în cel mai scurt timp problema religiei în țară. Timpul „dezghețului” hrușciovist s-a prefăcut pentru unele confesiuni într-un „îngheț” cumplitO lovitură foarte puternică i-a fost aplicată celei mai numeroase confesiuni din țară – Bisericii Ortodoxe. Pe lângă impactul negativ asupra vieții comunităților religioase, „dezghețul” a avut și unul pozitiv. În această perioadă, apare și fenomenul disidenței religioase, având ca obiectiv principal restaurarea libertății religioase, încetarea persecutării oamenilor din motive religioase, încetarea ingerinței serviciilor speciale în viața Bisericii. Procesul, desigur, este legat de critica stalinismului, de pierderea idealurilor din trecut, de subminarea autorității Partidului. Toate aceste dezamăgiri au trezit într-o bună parte a societății dorința de a găsi credința și idealul. „Dezghețul”, care a lărgit spațiul libertății, a permis căutarea culturilor alternative. O alternativă putea să vină de la biserică.