Sarmații târzii din spațiul pruto-nistrean sunt reprezentați, prin prisma descoperirilor arheologice, de două tipuri de arme, care sunt considerate cartea de vizită a „elitelor” militare – pumnalele și spadele. Este cert că în viața cotidiană ei nu au renunțat la arcuri, lănci sau alte arme specifice timpului, însă observăm că au renunțat la depunerea acestor piese în morminte. Cercetările arheologice din spațiul pruto-nistrean din ultimele 7 decenii au adus un număr important de descoperiri funerare cu caracter militar, atribuite triburilor sarmatice, dintre care multe au rămas nepublicate, constituind o provocare pentru cercetătorii de astăzi. Nu mai mică însă este provocarea în raport cu vestigiile care au fost deja publicate. Analiza lor are la bază principii mai vechi, precum cea a profesorului A. Hazanov, aflat printre primii care a realizat o tipologie a armelor sarmatice. În anul 1971, el a propus ca mânerul și lungimea piesei să fie considerate elementele de bază în procesul de clasificare a spadelor și pumnalelor, deoarece morfologia celorlalte elemente, precum forma lamei în secțiune sau forma mânerului, sunt mult prea asemănătoare sau prea prost conservate. În anul 2021, S. Nikolaev reușește să aplice tipologia completă (mânerul, lungimea spadelor/pumnalelor, forma în secțiune a lamei și mânerului) pentru piesele descoperite în regiunea de sud a Uralului, doar că aceasta a fost posibilă cu artefactele bine conservate. Astfel că principiile lui A. Hazanov s-au dovedit a fi cele mai viabile, rămânând acceptate până în prezent. Chiar dacă atribuirea tipologică a unora dintre piesele publicate s-a și realizat (fiind valabilă până astăzi), acestea rămân dispersate, iar încadrarea lorcronologică nu tot timpul a fost realizată conform principiilor actuale, creând un gol în documentarea respectivelor artefacte. Totodată, vom atenționa asupra faptului că, recent, au fost semnalate și alte elemente ce pot fi atribuite descoperirilor militare complementare. Vom aminti aici de observațiile lui I. Hrapunov și colegii săi, care menționau că sarmații plasau spadele/pumnalele în teacă înainte de a le depune lângă defunct, acestea fiind din lemn sau din piele de culoare roșie, respectiv armele erau prinse de centuri de la care, în unele morminte, s-au păstrat scoabe și catarame – elemente noi ce trebuie luate în seamă. Având în vedere aceste nuanțe, considerăm că, pentru început, este necesară o revenire la mai vechile descoperiri care au fost deja publicate, propunându-ne, în cadrul acestei comunicări, să întreprindem o evidență a tuturor pieselor publicate, să sistematizăm și să analizăm toate vestigiile cu caracter militar ale sarmaților târzii din spațiul pruto-nistrean, pentru a racorda caracteristicile lor tipologice și cronologice la tendințele istoriografiei contemporane.