Opera marelui nostru clasic Ion Creangă reprezintă cel mai înalt grad de originalitate, fapt ce-l face pe George Călinescu să-l situeze în rândul marilor creatori de literatură universală. Or, opera crengiană a provocat interesul mai multor cineaști (din România, Republica Moldova, Rusia ș.a.), care au găsit mai mult sau mai puțin reușit echivalentul cinematografic al unor creații (Amintiri, Povești) prin diverse interpretări audiovizuale. Totuși, aceste interpretări ale creației lui Creangă au fost modest abordate de critica de specialitate. Unele filme, precum De-ași fi Harap Alb (1965) ori Maria-Mirabela (1983) în regia lui Ion Popescu-Gopo s-au bucurat de mai multe recenzii și opinii în presa periodică. Cele mai contradictorii opinii le-a avut filmul Se caută un paznic (1967, regia lui Gheorghe Vodă), despre care au scris filmologi (Ana-Maria Plămădeală, Dumitru Olărescu, Larisa Ungureanu, Victor Andon), scriitori (Mihai Cimpoi, Alexandru Cozmescu, Gheorghe Ciocoi), cineaști (Alexandru Conunov, Vlad Ciurea, Nicolae Ghibu), jurnaliști și alți oameni de artă și cultură. În decursul anilor au apărut lucrări, în care se regăsesc acestea și alte filme, realizate în baza operei crengiene. Mai semnificative, considerăm mini monografiile dedicate regizorilor Ion-Popescu-Gopo (autori: Dana Duma, Serghei Asenin), Elisabeta Bostan (Titus Vijeu). Literatura de specialitate, precum și presa timpului, au oglindit, uneori contradictoriu, acest proces complex. În prezent, când s-a creat un tablou real, din perspectiva valorilor, al acestor opere cinematografice, ce au rezistat la eroziunea timpurilor, a condițiilor artistico-estetice ale ecranizărilor sau interpretărilor cinematografice ale operei crengiene, ne propunem să cercetăm opiniile, conceptele ale acelora, care s-au expus despre respectivele opere cinematografice, pentru a ajunge la unele concluzii obiective despre acest proces, despre rolul și perspectivele acestuia în evoluția cinematografiei, despre importanța sa în contextul culturii naționale