Subiectul enunțat implică o serie întreagă de aspecte corelative care, mai mult sau mai puţin, adâncesc neliniștile identitare ale cercetătorilor culturii media din fostele țări comuniste: este vorba de identitatea naţională a instituţiilor audiovizuale, de identitatea culturală a discursului mediatic şi, nu în ultimul rând, de identitatea profesională a creatorilor de bunuri simbolice. În fond, experienţele traumatizante ale tranziţiei post-totalitare într-un spaţiu ex-sovietic au dat naştere la tot felul de crize identitare, iar soluțiile lor țin de faptul să nu acceptăm realitatea respectivă ca pe o fatalitate, ci să-i reducem tendinţele entropice şi gradul de incertitudine. Ar fi oportun, mai întâi, să circumscriem și să analizăm în profunzime resorturile problemelor identitare în tranziția post-totalitară, pornind de la cunoscutul fenomen al „rezistenței prin cultură” în perioada comunistă și până la asumarea „conștiinței naționale” și a fortificării identității culturale în postcomunism. Iar acest important traiect investigativ presupune relevarea dilemelor identitare în cultura media din anii ’90 ai tranziției postcomuniste și, mai cu seamă, identificarea de exemple relevante în tematica și problematica abordată: din presa culturală a timpului (Literatura și Arta, Sud-Est și Contrafort), artele audiovizuale (TV, filmul documentar), precum și producția de carte autohtonă. Ca un corolar la aceste axe tematice pot fi considerate primele două ediții ale „Colocviilor revistei Sud-Est” – „Teatrul în căutarea identității” și „Cultura și integrarea europeană”. De asemenea, ne propunem să elucidăm tensiunile identitare în cultura media din primul deceniu al mileniului trei (în timpul guvernării Partidului Comuniștilor și chiar după aceea), când a fost pusă între paranteze adevărata identitate națională, lingvistică și culturală a moldovenilor de dincoace de Prut.