O sumedenie de obiceiuri păstrate din strămoși înfrumusețează mani- festările spirituale ale familiei sociale humuleștene în preajma sărbăto- rilor de iarnă. Manifestările ritualice din această perioadă se desfășoară pe parcursul a două săptămâni, începând cu 24 decembrie. Colindul, ură- tura, dansul măștilor (vezi img.1), dansul arnăuților (vezi fig.2), irozii, plugușorul, sorcova, jocul caprei (vezi img.3) și al ursului (vezi img.4) sunt doar o parte din tradițiile care încă se mai păstrează în satul lui Creangă.Colindele de Crăciun deschid șirul mărgeanului folcloric odată cu seara de Ajun la Humulești. Colindele reprezintă mândria colindătorilor care se întrec a cânta la ferestrele luminate ale caselor de gospodari. (vezi img.5)Steaua reprezintă bucuria copilăriei și obiceiul vechi ce se întâlnește la toate popoarele creștine. Copiii humuleșteni contribuie la confecționarea și împodobirea stelei, și cu bucurie în suflete, se adună în cele trei zile de Crăciun pentru a vesti nașterea lui Iisus.   Porțile caselor sunt deschise, și câinii legați, căci vorba din bătrâni amenință astfel: “Cine nu primește steaua, are parte numai de necazuri peste an. ”  (vezi img.6)Ulițele satului roiesc de colindători care mai de care îmbrăcați în por- tul tradițional, cu sumănele și opincuțe din cauciuc, care înveselesc case- le și inimile de gospodari.Ajunul Sfântului Vasile este altă mare bucurie a satului, care din nou își deschide larg porțile pentru urători cu pluguri, plugușoare și buhai, cu capre sau urși. Transmise pe cale orală din generație în generație, obice- iurile tradiționale nemțene legate de Anul Nou au ajuns până în zilele noastre ca niște spectacole grandioase care colectează ca și în trecut, atenția întregii colectivități.Gospodarii din ținutul Ozanei și-au dorit întotdeauna holde bogate, iar această dorință este transpunsă în cunoscutul plugușor, datină ce esteevidențiată prin recuzita: car cu boi, plug, bici, buhai, clopote, de ele- mente de scenariu- marcarea în mod simbolic a unei brazde, dar mai ales de textul literar, care nu este altceva decât o descriere hiperbolizată, cu ecouri mitice, a unei agriculturi ideale. Pluguşorul este pornit de către copiii care, în preajma amiezei , în ziua de 31 decembrie, încep a umbla pe la case, rostind urături de bun augur: sănătatea gazdelor, rodnicia pă- mânturilor, belşug semănăturilor, şi primind în schimb daruri.Buhai* instrument tradiţional făcut dintr-o putinică din lemn, cu fun- dul din piele de oaie, prin care se trage o şuviţă din păr de cal.(vezi img.7, img 8)Cete ale Plugului mare se formează de către adulţi. Aceştia pornesc cu uratul în seara de Anul Nou, după lăsarea întunericului. Această tra- diţie se bucură în ţinutul humuleştean de un prestigiu aparte, deoarece la această sărbătoare participă atât tinerii cât şi vârstnicii. Însoţită de către muzicanţi, Ceata Plugului merge pe lângă plugul tras de boi. Se poate observa portul popular de sărbătoare al ţăranului moldovean. Îmbrăcaţi în cămăşi brodate, iţari albi, chimire, cizme, pieptare, sumănele sau cojo- cele, urătorii mai poartă şi căciuli negre sau brumării de astrahan. (vezi img.9)Plugul este tras de două sau patru perechi de boi, şi atunci când intră în ograda gospodarilor, vătaful-şeful cetei, începe să recite pluguşorul, acompaniat de sunetele buhaiului şi ale fluierului iar flăcăii trag brazda cu plugul în mijlocul curţii în semn de belşug. (vezi img.10,11,12)La cumpăna dintre ani, în satul Humulești te întâmpină o atmosfe- ră unică, de intensă trăire emoțională care, reflectă o realitate cotidiană, legând punți nevăzute între om și mediul înconjurător și între om și semenii săi.Se zice că, primind urătorii în pragul Anului Nou, gospodarii casei primesc întregul alai al celor duși din această lume. Transmise pe cale orală din generație în generație, obiceiurile tradiționale nemțene legate de Anul Nou invocă prosperitatea și belșugul pentru gospodăria celui care primește urătorii.Obiceiurile erau respectate şi în interiorul locuinţei, cele mai multe cu scop devinatoriu, fie pentru prognozarea vremii şi a recoltelor, fie pentru aflarea sorocului căsătoriei sau a norocului din anul următor. Ghicitul vremii în frunzele unei cepe împărţite în 12 părţi egale, aşezate una lângă alta ca lunile anului şi presărate cu sare, pentru a-i scoate la suprafaţă ocantitate de apă, descoperirea soartei culturilor cu ajutorul cenuşii lăsate de cărbuni de dimensiune egală şi de aceeaşi esenţă, câte unul pentru fiecare tip de cultură, aflarea duratei vieţii şi a norocului cu ajutorul lin- gurilor atârnate în cui, care nu trebuiau să cadă peste noapte erau însoţite şi de o serie de superstiţii care s-au păstrat până în zilele noastre, având rolul de a asigura prosperitatea şi norocul.