Evreii din Basarabia, la fel ca majoritatea evreilor care au trăit în Imperiul Rus în Zona de Ședere, respectau cu strictețe tradițiile prescrise de canonul religios. Păstrarea sistemului kahalurilor, a instituțiilor speciale de învățământ, a unei proceduri speciale de plată a impozitelor etc., toate acestea au contribuit la izolarea evreilor de alte grupuri ale populației Basarabiei. Evreii se supuneau unei legislații speciale. Iudaismul, ca toate religiile necreștine, era tratat de autorități ca o religie străină. Constrânși de efortul de a supraviețui într-un mediu ostil, evreii se consolidau în jurul unui anumit centru, jucat de instituțiile comunitare: sinagogi, case de rugăciune etc. Rabinii adesea acționau ca intermediari între autorități și comunitate în rezolvarea problemelor importante. În legile Imperiului Rus din 1835 privitor la evrei structura kahalului a fost clar definită. Conform legii, el se alegea pentru trei ani și era aprobat de autoritățile guberniei. Până în anii ’40 ai sec. al XIX-lea, autoritățile ruse considerau kahalul drept principalul organism comunitar care era responsabil de conducerea populației evreiești din provincii. Fiind în fruntea comunității evreiești, autoritățile alese ale kahalului asigurau comunicarea dintre comunitatea evreiască și autorități pe probleme legate de colectarea impozitelor, domeniile vieții comunitare precum educația, medicina etc.). Ulterior, autoritățile ruse au adoptat o serie de măsuri legislative menite să reformeze conducerea comunităților evreiești. Conform legislației din 1844, funcțiile economice și administrative ale kahalurilor din Basarabia au fost transferate autorităților locale. Ca urmare, kahalurile nu au fost niciodată complet desființate și au continuat să existe ca organizații care se ocupau de viața religioasă internă a comunității pe toată perioada în care Basarabia făcea parte din Imperiul Rus.