În viața cotidiană, ideea de heraldică însumează toate însemnele heraldice, vexilologice, imnice, faleristice și uniformistice, care defi nesc identitatea simbolică (vizuală sau auditivă) ofi cială a unei persoane fi zice sau juridice. Deși în zilele noastre fi ecare dintre tipurile de însemne invocate face obiectul de studiu al unei științe specializate aparte, omul contemporan continuă să le vadă împreună, „într-o familie științifi că” cu denumirea generică de heraldică, căci, în fond, heraldica este disciplina cea mai veche care s-a autodefi nit clar și statornic încă din secolul al XVIlea și din care s-au desprins pe rând celelalte științe. Este exact domeniul larg de acoperire simbolică avut în vedere de Legea Republicii Moldova cu privire la simbolurile publice și supravegheat de Comisia Națională de Heraldică de pe lângă Președintele Republicii. Crearea identității heraldice a țării noastre a fost determinată istoric de apariția Republicii Moldova pe harta lumii ca stat recunoscut ofi cial, iar îmbrățișarea treptată a valorilor naționale românești, europene și democratice universale de către acest stat a conturat sursele și modelele de inspirație: tradiția autohtonă și realizările clasice ale Occidentului. Procesul heraldic în țara noastră a avut, în opinia autorului, trei puncte de pornire. Primul, produs în anii 1989-1991, a constat în elaborarea simbolurilor de stat iminente: drapelul, stema, imnul. Comisia ofi cială creată atunci pentru studierea simbolurilor istorice și căutarea unor soluții identitare potrivite noului stat, precum și anunțarea unui concurs pentru stema de stat au implicat plenar mediile științifi ce și artistice, mijloacele de informare în masă și masele largi ale intelectualilor – căci pe atunci fi ecare om se simțea cetățean coparticipant la făurirea țării – a avut drept efect diseminarea cunoștințelor științifi ce și „trezirea simbolistică” a noii națiuni statale. Acel entuziasm național împlinit a contat peste câțiva ani, în bătăliile din 1994-1995 pentru imnul de stat: deși nu a ieșit victorios din lupta cu reacțiunea de epocă, nu a fost nici înfrânt, noul imn fi ind la fel de atașat valorilor naționale. Celelalte atribute simbolice de identifi care internă sau externă a Republicii Moldova (moneda națională etc.) au fost elaborate mai puțin democratic, în stilul vechii nomenclaturi, fără o participare efectivă a societății civile. Singurii parțial admiși în procesul de creație erau deputații din Parlament și presa care relata ce mai afl a din sursele guvernamentale și parlamentare. Cu toate acestea, un al doilea punct de pornire a procesului heraldic moldav îl vedem în crearea sistemului național de distincții de stat, inaugurat de urgență în vara anului 1992. Departe de a fi perfect, acesta a contribuit la debarasarea de o bună parte din gândirea faleristică sovietică și la promovarea unor idei noi în domeniu, care vor da roade peste ani. O altă importanță a acestui act a constat în faptul că noua elită conducătoare a început să conștientizeze că procesul heraldic este unul permanent și că dirijarea lui trebuie într-un fel sau altul să fi e asumată. Când toate premisele s-au copt, la 5 decembrie 1995, pe lângă Președintele Mircea Snegur a fost instituită Comisia Națională de Heraldică, de numele și activitatea căreia se leagă practic toate realizările ulterioare în domeniu: crearea unui cadru normativ avansat, instituirea Armorialului General al Republicii Moldova, elaborarea unor însemne heraldice, vexilologice, faleristice și uniformistice (naționale, teritoriale, corporative sau particulare) de calitate și cu statut ofi cial, popularizarea cunoștințelor și a simbolurilor. Crearea Comisiei Naționale de Heraldică a constituit cel de-al treilea punct de pornire a procesului heraldic în țara noastră, care a început să dea din ce în ce mai multe roade. Autorul face un fel de bilanțuri ale activității heraldice în țara noastră, mai ales de după 1995, și își expune opiniile asupra direcțiilor de evoluție a procesului heraldic în general.