Toate trei noțiunile enunțate în titlu sunt esențiale pentru conținutul culturii materiale a traco-geților, fi ind în deplină dependență/interdependență una de alta. Până în prezent, problemele acestora, fi ind abordate în majoritatea lucrărilor de sinteză, încă sunt departe de a fi elucidate. Este și din cauza nivelului încă nesatisfăcător de studiu, de „imposibilitatea” de a ordona spațial-cronologic vestigiile de epocă, dar și de atitudinea cercetătorilor. La momentul actual se poate vorbi doar de supoziții și opinii disparate și contradictorii. Atât limitele spațiale, precum și cronologice sunt convenționale (admitem obiectiv) și inadmisibil de mari. Respectiv devin irelevante abordările demografi ce. Când vorbim despre problema spațiului avem în vedere aspectul primar – amplasarea, dimensiunile sitului, precum și arealul acestuia (cu împrejurimile), dar și problema spațiului micro-, macro-zonelor și a culturii în general. Dacă pentru primele nivele lucrurile sunt mai mult sau mai puțin clare, două dintre abordările din ultima vreme (Levinski 2010; Niculiță, Zanoci, Băț 2015; Muntean 2015) sunt destul de promițătoare, și le avem în vedere pe ambele, lucrurile sunt mai complicate la nivel de cultură în general. Nu sunt rare cazurile când limitele de est și nord-est sunt extinse neîndeajuns de argumentat departe de linia râului Nistru. Cam același lucru se întâmplă și cu direcția de sud-vest, mai întâlninduse afi rmații despre un „masiv cultural monolitic”. Avem certitudinea că o analiză spațială mai minuțioasă a vestigiilor ar preciza lucrurile în sensul abordărilor propuse de către Al. Vulpe în 1970 cu referire la aspectele culturale. Punctul cel mai vulnerabil al culturii materiale a traco-geților este problema încadrării cronologice și de periodizare a acesteia. Dacă pentru perioada scitică marja de probabilitate este fi xată în jur de jumătate de secol (Kojin 1973), pentru traco-geți aceasta este de secolului/secolelor. Credem că foarte arbitrar se operează cu perioade mari, diferite și oarecum neargumentate: VI/VII-III î. Hr., V-III î. Hr., IV-III î. Hr. Dacă pentru un eventual sfârșit al culturii (pentru unii cu continuări în următoarele secole?) se conturează sfârșitul sec. III - începutul sec. II î. Hr., apoi lucrurile sunt mai controversate pentru începuturile acesteia. Insistăm că aceasta s-a petrecut undeva la răscrucea sec. VII-VI î. Hr., fapt expus deja explicit în literatura de specialitate (Teodor 1999; Kașuba, Haheu, Levițki 2000; Niculiță, Zanoci, Arnăut 2008). S-a constatat în repetate rânduri specifi cul anumitor vestigii în precizările atribuirii cronologice pentru mileniul I î. Hr. (ceramica) și rolul unor indicatori cronologici mai siguri (artefacte scitice timpurii, importurile grecești etc.), precum și a izvoarelor scrise, care nu concordă direct cu schimbările culturale și etnice din regiune. Oricum încadrarea culturii în limitele sec. VI/VII - sfârșitul sec. III î. Hr., cu divizarea în perioada timpurie și clasică, de înfl orire, după care urmează subit dispariția acesteia este mai mult decât arbitrară și constituie doar o supoziție operațională. În condițiile nominalizate sunt destul de difi cile abordările demografi ce. Necropole au fost depistate și cercetate doar puține. Fiind majoritatea de incinerație pentru perioadele respective de cercetare erau imposibile mai multe determinări, fapt ce le diminua importanța în reconstituiri demografi ce. Unele dintre acestea sunt controversate din punct de vedere etnocultural. Nu stau lucrurile mai bine și în ce privește structurile de habitat. Se crede că așezările erau nu prea mari și cu un număr restrâns de locuințe – vetre familiale (la Alcedar „La Cordon” structura era îngrădită). Dar se pare că mai mult este logica autorilor și nivelul de studiu, pentru că la Bunești s-au cercetat în jur de 70 de locuințe pentru o perioadă de timp limitată. Cele relatate constituie mai mult o constatare de lucruri, dar credem că și un imbold de noi abordări ale problemelor direcționate spre o elucidare obiectivă a realităților arheologice, dar și istorice din regiune.