Umbriţi de vremurile comuniste până în anii din urmă, descendenţii nobilimii româneşti de odinioară şi-au căutat originile şi au găsit în arhive diplome ori scrieri care să le ateste nobilitatea. Considerată până nu demult o lume dispărută, cercetătorii au scos la lumină poveştile lor de vieţi. Elita intelectuală românească a generaţiei Marii Uniri a înmănuncheat legăturile de prietenie, rudenie şi profesionale cu vizionarismul asupra realităţilor concrete ale devenirii istorice, în contextul prăbuşirii imperiilor multinaţionale de după Marele Război. Ea a constituit definiţia unei maturităţi, puternic ancorate într-un sistem de valori înalte, guvernat de conceptele de multietnicitate, plurilingvism şi multiconfesionalitate. Model de conduită morală şi profesională, o parte a intelectualităţii trăitoare la cumpăna veacurilor al XIX-lea şi al XX-lea provenea din rândul micii nobilimi româneşti, al avocaţilor, preoţilor, profesorilor, învăţătorilor, cadrelor militare, proprietarilor. Valorile transmise din generaţie în generaţie au pecetluit destinele celor care au trăit la cumpăna dintre veacurile XIX şi XX. Vremelnicul regim comunist nu a putut destrăma legăturile dintre ei şi nici diminua respectul faţă de patrimoniul cultural şi spiritual, care a coalizat românii din orice colţ al lumii, pentru a susţine dreptul de a trăi în România, după care au tânjit atâtea generaţii. Dată uitării până nu demult, elita intelectuală a Marii Uniri a intrat în atenţia cercetătorilor, care, în anii din urmă, au scos la lumină istorii de vieţi şi destine frânte. Urmaşii lor, prin apelul la vechile arhive personale ori poveşti de vieţi, ne racordează la un trecut fascinant şi ne propun, totodată, un periplu în universul celor care au pus o piatră de temelie la edificiul României de astăzi.