Esenţa problemei de ridicare a eficienţei economice a producerii constă în aceea ca la fiecare unitate de resurse (de munca, materiale şi financiare) să se obţină efectul maximal posibil. Pentru evaluarea eficienţei economice a viticulturii cei mai potriviţi indicatori, după părerea noastră, sunt următorii: recolta la 1 hectar, calitatea producţiei (conţinutul zahărului in boabe, gradul de deteriorare a strugurilor de către boli si vătămători, ponderea soiurilor ampelografice de înaltă calitate în volumul total de producţie), manopera şi costul unui chintal de struguri, randamentul de ieşire a producţiei la 1 leu de cheltuieli (recuperarea), preţui mediu de comercializare la 1 chintal, profitul la 1 chintal de struguri şi 1 ha de plantaţii, nivelul rentabilităţii şi rentabilitatea vânzărilor. Referitor la ultimul indicator, care se aplică pe larg de antreprenorii americani, acesta se calculează ca raportul între profit la volumul vânzărilor nete (care prezintă încasări de la comercializarea producţiei, luate în calcul cu deducerea cheltuielilor legate de rebutare, producţie necondiţionată, nestandardă etc.). În Moldova, începând cu anul 1998, adică la trecerea evidenţei contabile la noile standarde, în forma 7 CAI pentru raportul anual (conform formularului specializat pe activitatea întreprinderilor agricole) în calitate de profit brut se ia diferenţa între încasările băneşti de la comercializarea producţiei (vânzări nete) şi costul vânzărilor. Însă, în costul vânzărilor nu sunt incluse cheltuielile administrative, comerciale şi alte operaţionale. Ca consecinţă, costul este micşorat, iar profitul - mărit, adică ambii indicatori, în esenţă, nu reflectă situaţia reală în ramura vinicolă, iar pe de altă parte, mărimile acestor indicatori pot fi necomparabile cu anii precedenţi. În opinia noastră, pentru atingerea nivelului real de comparabilitate a profitului şi rentabilităţii pe ani în componenţa costului vânzărilor trebuie incluse cheltuielile administrative, comerciale şi alte operaţionale. Luarea în consideraţie a corectărilor sus-menţionate la determinarea profitului şi costului vânzărilor va permite calcularea mai exactă a rentabilităţii pe tipuri de producţie. Luând în consideraţie specificul plantaţiilor perene, indicatorii eficienţei economice a viticulturii trebuie calculaţi după plantaţii pe rod (deoarece producţia obţinută de pe suprafeţe care de abia intră în stare de rod nu aduc profituri). În continuare propunem următoarele: În forma 7 CAI gospodăriile, care dispun de fabrici de vinuri proprii, reflectă numai strugurii de masă sau şi о parte de cele tehnice, care sunt destinate vânzării, iar cealaltă parte a strugurilor tehnice nu este arătată in 7 CAI. Adică avem о diferenţă în cantitatea de struguri comercializată şi produsă, care se vede în forma 9 CAI, unde se prezintă producţia globală şi costul strugurilor colectaţi. În consecinţă, apare următoarea situaţie: gospodăriile, ce au fabrici de vinuri, mai procură struguri pentru prelucrare şi aceştia în calitate de struguri comercializaţi nu trec prin forma 7 CAI şi, respectiv, în 9 CAI nu se reflectă, ca struguri fabricaţi în gospodărie. Iar profitul de la aceşti struguri se arată ca de la comercializarea vinurilor brute în altă formă. În rezultat, la întreprinderile, care au puncte de prelucrare, datele formelor 7 CAI şi 9 CAI nu sunt comparabile, iar profitul şi nivelul rentabilităţii strugurilor tehnice în aşa gospodării este practic zero, сееа се nu corespunde realităţii. În acest caz este incorectă şi analiza comparativă a eficienţei ramurii pe diferite gospodării vinicole şi, în general, pe republică. În situaţia creată, pentru asigurarea unei evaluări mai mult sau mai puţin obiective a eficienţei viticulturii, în baza datelor rapoartelor anuale pe fiecare gospodărie viti-vinicolă, trebuie efectuate următoarele calcule: 1. Din producţia globală de struguri (reflectată în forma 9 CAI a raportului anual) trebuie scăzută partea comercializată, adică cantitatea strugurilor de masă (forma 7 CAI), în rezultat vom obţine cantitatea de producţie livrată la prelucrare; 2. Costul de producţie al acestor struguri se determină prin multiplicarea rezultatului primului calcul şi costului de producţie la 1 chintal de struguri (din forma 9 CAI);3. Încasările băneşti (vânzările) pentru strugurii, recepţionaţi de fabricile de vinuri, pot fi determinate prin multiplicarea cantităţii de struguri comercializate pentru prelucrare (totalul primului calcul) la preţul mediu de comercializare a unui chintal de struguri, acesta fiind format de la materia primă recepţionată de la alte gospodării (се nu dispun de fabrici proprii); 4. Costul de producţie total pe struguri (atât cel prelucrat, cât şi cel comercializat în stare proaspătă) se calculează ca suma totalului celui de-al doilea calcul şi costului efectiv al strugurilor de masă comercializaţi (forma 7 CAI); 5. Încasările băneşti (vânzările) se determină ca suma încasărilor efective pentru strugurii de masă (în stare proaspătă) şi încasărilor rezultate din calcul recoltei prelucrate din producerea proprie (calculul al treilea); 6. Profitul total (pierderi) este diferenţa între rezultatele calculelor al cincelea şi al patrulea; 7. Profitul (pierderile) la 1 chintal de struguri se determină la împărţirea profitului total (pierderilor) (calculul 6) la producţia globală a strugurilor (care, practic, este egală cu volumul vânzărilor acestora, din cauza nivelului alterabilităţii de 100%); 8. Profitul (pierderea) la 1 ha se calculează prin multiplicarea profitului la 1 chintal la recolta la 1 ha pentru plantaţii perene; 9. Nivelul rentabilităţii este rezultatul împărţirii profitului (pierderilor) la chintal la costul de producţie a unui chintal, înmulţit cu 100. О astfel de abordare va permite, într-o măsură oarecare, sa evaluăm mai corect (în comparaţie cu metoda actuală) nivelul de profitabilitate a viticulturii.