Analiza obiectivelor funerare din perioada hallstattiană târzie permite a evidenţia o categorie de vestigii din cadrul acestora – prezenţa în structura mormintelor a unor plăci/ lespezi de piatră. Nu se poate de dat o interpretare sigură a semnificaţiei acestora în cazul incineraţiilor, când ele acopereau urna funerară, având simplul rol de capac. Ne pare deosebită atestarea acestora în cadrul mormintelor de inhumaţie, fiind depuse în zona cranială, extrema membrelor posterioare şi, mai rar – a toracicului defunctului. De cele mai dese ori fără urme de prelucrare, având forme şi dimensiuni variabile. Au fost documentate pentru structurile getice timpurii (Isaccea (10), Giurgiuleşti (1), Chiscani, Ciucurova, Celic-Dere, Enisala, Teliţa (număr nespecificat), Olteni (2/4?), Stelnica (55), Strahotin (1), Boroseşti (1), Poieneşti (1) etc.), interpretate în calitate de piatră de râşnit sau frecător. Dintre structurile culturale limitrofe sincrone asemenea vestigii s-au descoperit în arealul agatârs din Transilvania (Blaj, Târgu Mureş), interpretate ca „zdrobitoare” pentru grâu. Important ne apare descoperirea de asemenea vestigii în inhumaţiile uşor chircite din grupul Stoicani (Stoicani, Kartal III ), interpretate ca pietre de râşnit sau, respectiv, pietre de frecat. Pentru lumea scitică din nordul Mării Negre asemenea vestigii sunt mai ales în mormintele de femei, la Plavni obiectul având pe suprafaţă un însemn solar vopsit cu ocru. În ce ne priveşte, avem certitudinea că aceste descoperiri nu sunt altceva decât altare, făcând parte din semnificaţiile cultice din perioada de constituire a componentului etnocultural traco-getic.