În a doua jumătate a secolului XIX, în contextul politic tensionat dintre Marile Puteri, pe de o parte, şi în condiţiile atitudinii arogante a acestora faţă de popoarele cucerite, profesorilor de istorie fie din Europa Occidentală, fie din cea Orientală le revenea sarcina de a cultiva la propriu ura în şcoli. De exemplu, după proclamarea Republicii a III-a Franceze (4 septembrie 1870), şcoala, în special profesorul de istorie, era obligat să cultive aversiunea şi dispreţul faţă de vecinul de peste Rin. Învăţătorul francez constituia elementul forte al noului regim; el trebuia să cultive patriotismul şi sentimentul răzbunării pentru a şterge umilinţa pe care francezii au suferit o la Sedan în 1871. În acelaşi timp, şcoala franceză îşi aroga dreptul de a civiliza populaţia indigenă din colonii. După acelaşi exemplu, în Imperiul Rus, şcoala rusă era obligată să combată ideile progresiste privind învăţământul gratuit şi curentul revoluţionar, personifi cat prin Victor Hugo, opunându-i ortodoxia şi opera scriitorilor ruşi, precum Lev Tolstoi, Nikolai Gogol, Ivan Turgheniev. Iar în ajunul Primului Război Mondial, învăţătorul de istorie a devenit, ca în cazul celui francez, un element din recuzita autorităţilor ruse, folosită pentru a prolifera ura faţă de autorităţile germane şi coloniştii germani din sudul Basarabiei. În consecinţă, şcoala, inclusiv profesorii de istorie, au avut un rol important în „încălzirea” creierilor pentru Marele Război. În cadrul acestui material ne propunem să refl ectăm predarea istoriei în instituţiile de învăţământ secundar din Basarabia în a doua jumătate a secolului XIX - începutul secolului XX, programele şcolare la această disciplină, obiectivele profesorilor, tratarea evenimentelor istorice din Istoria românilor în manualele şcolare ruseşti şi tratamentul aplicat românilor în cadrul instituţiilor de învăţământ secundar.