O problemă deosebită pentru cercetarea instituţiei căsătoriei și a instituţiei familiei este încetarea căsniciei. În sec. al XVII-lea - începutul sec. al XIX-lea, în Ţara Moldovei, ca și în Ţara Românească, un mariaj valid putea înceta în două cazuri: în urma decesului unuia sau al ambilor soţi și în urma divorţului. Încetarea căsătoriei în urma divorţului însemna dizolvarea unei căsătorii valabile de către o autoritate ecleziastică, deoarece această problemă ţinea de competenţa Bisericii. În studiile referitoare la istoria vieţii de familie, divorţurile se numără printre pericolele care ameninţau familia nucleară, întemeiată în baza căsătoriei, constituind dispariţia instituţiei căsătoriei. Pentru secolele XVII, XVIII și începutul sec. al XIX-lea, cercetarea aspectelor legate de cazurile de divorţ ale ortodocșilor, identificate în societatea Ţării Moldovei, era o problemă dificilă și controversată din mai multe puncte de vedere: 1) În primul rând vom remarca motivaţia limitată pentru divorţ. Deși căsătoria unui ortodox era considerată indisolubilă, totuși Biserica Ortodoxă a permis desfacerea căsătoriei în anumite cazuri, pe primul plan fiind adulterul, dar a mai admis divorţul și din alte motive, precum comportamentul inadecvat, bătăile și ameninţarea vieţii, alungarea soţiei de acasă, călugăria, erezia, proxenetismul, lesbianismul, pedofilia etc. Reieșind din aceste motive, este clară diferenţa în situaţia familiilor de confesiune ortodoxă, spre deosebire de cele ale romano-catolicilor, cărora divorţul le era interzis. În cazul acordării divorţului, conform dreptului canonic ortodox, celui vinovat de desfacerea mariajului i se interzicea recăsătorirea. În unele cazuri, o astfel de interzicere se referea la ambii parteneri maritali. 2) În al doilea rând, principiile morale din perioada respectivă, care se bazau pe valorile creștin-ortodoxe, conform cărora căsătoria era considerată indivizibilă, deoarece a fost constituită prin voinţa Domnului, fiind și binecuvântată, încuviinţau și susţineau necesitatea menţinerii unei căsnicii, indiferent de factorii nefavorabili mariajului, de relaţiile încordate între soţi și de imposibilitatea convieţuirii în cuplu. Comportamentul populaţiei, aflate în totalitate sub impactul moralei creștine, era dependent de atitudinea comunităţii și a rudelor. 3) În perioada sec. al XVII-lea - începutul sec. al XIX-lea, în Ţara Moldovei, ca și în Ţara Românească, instituţia căsătoriei era sub controlul Bisericii Ortodoxe și al statului, astfel că se căutau diferite căi de menţinere a familiei nucleare. 4) Din cauza motivelor expuse mai sus, divorţurile erau puţine și nu se manifestau la scară mare în relaţiile dintre soţi sau în raporturile sociale, fiind înregistrată și lipsa surselor documentare, care ar face mai multă lumină în acest subiect. Schimbările modernizatoare, impactul suflului european în spaţiul românesc s-au remarcat, în special, la începutul sec. al XIX-lea, când sunt înregistrate mai multe cereri de divorţ, de cele mai dese ori iniţiatoare fiind femeile.