Articolele publicate în Viaţa românească a anului 1959 legitimează un nou canon literar impus drept principiu diferenţiator în procesul scriiturii creatoare. Acum, scriitorii trebuie să se orienteze spre abordarea unor teme specifice astfel încât operele lor să pună în evidenţă strategii narative particulare care dublează miza ideologică a textului. Astfel, imaginarul politic canonizează textul, supunând opera şi pe autorul ei unor limitări politice evidente.