Writing a story that emphasizes the limits of human nature which protagonist is always an anti-hero engaged in a search for ultimate meanings of existence, Kafka’s novels, like those written by all major modern re-interpreters of the myths, such as - J. Joyce, Th. Mann, H. Hesse- are parables that build the frame of the human condition by appealing to a number of mythicarchetypal patterns. The fact that Kafka’s universe retains even nowadays its “symbolic pattern” is due to this “mytho-phoric” treatment which transforms the ordinary daily history of an absurd trial into a parable about human failure in the absolute. Multiplying the symbolic projections of the sacred world always perverted in relation to its original meaning: labyrinthine periplus), Kafka’s novels open up to a religious hermeneutics. This allows tracking the figure of a mundus imaginalis, significant not only in relation to the author’s personal myth, but also to the guiding myths of his time, beyond the stories told.

Punând în fabulă experienţe ale limitelor, al căror protagonist este un antierou întotdeauna angajat într-o căutare a sensurilor ultime ale existenţei, romanele lui Kafka, la fel ca acelea scrise de toţi marii remitologizatori ai modernităţii - J. Joyce, Th. Mann, H. Hesse –, sunt parabole care construiesc imaginea condiţiei umane prin apelul la o serie de scheme miticarhetipale. Faptul că universul kafkian îşi păstrează «pregnanţa simbolică» şi în zilele noastre se datorează acestui tratament «mito-foric», care transformă o banală istorie cotidiană a unui proces absurd, de pildă, într-o parabolă despre eşecul uman în faţa absolutului. Multiplicând proiecţiile simbolice ale sacrului, întotdeauna pervertite în raport cu semnificaţiile sale originare (în interiorul unei fabule despre iniţierea ratată, la capătul unui lung periplu labirintic), romanele kafkiene se deschid către o hermeneutică religiologică. Aceasta permite reperarea, dincolo de istoriile povestite, a figurilor unui mundus imaginalis, semnificative nu doar în raport cu mitul personal al autorului, ci şi cu miturile directoare ale epocii sale.