Limba reprezintă un mijloc universal de comunicare între persoane, o valoare unică, un element indispensabil al comunității etnice și a culturii acesteia, forma de bază de reflectare a autoaprecierii personale și naționale a cetățeanului. Limba reprezintă un fenomen al relațiilor sociale, este un instrument perfect de percepere în orice domeniu de activitate, inclusiv și în sfera activității procesual penale [16, p. 13]. În acest context, susținem cu deplină certitudine că garantarea dreptului la traducere și interpretare are ca scop asigurarea participării efective la desfășuarea procedurii a persoanei ce nu înțelege sau nu vorbește limba folosită la audiere. CtEDO a apreciat că dreptul de a fi asistat în mod gratuit de un interpret se impune și pentru a nu lăsa să subziste o inegalitate între acuzații care nu cunosc limba în care se desfășoară procedura și cei care o cunosc, ceea ce ar fi contrar scopului prevăzut de art. 6 al CEDO [8]. Din această perspectivă, respectarea dreptului la traducere și interpretare constituie una dintre componentele dreptului la apărare, întrucât numai în acest fel persoanele care nu cunosc, nu înțeleg ori nu se exprimă corect în limba în care se desfășoară procesul își pot constitui o apărare concretă și efectivă în procesul penal [1, p. 94]. Înscrierea regulii privind admiterea folosirii altei limbi decât a celei de stat în cadrul desfășurării procedurii judiciare și dreptul la interpret printre principiile da bază ale procesului penal, vine să marcheze asigurarea intereselor legitime ale minorităților naționale și ale tuturor persoanelor ce nu posedă limba de stat. În cazul în care procesul penal se desfășoară în altă limbă decât cea de stat, actele procedurale se întocmesc în mod obligatoriu și în limba de stat. persoanele împuternicite și obligate și hotărârile menționate sunt subiecți oficiali, sunt obligați să cunoască limba de stat sub aspectul nu numai al minimului lexical și gramatical, ci și al cunoașterii vocabularului profesional, a terminologiei uzuale de profesie în vederea întocmirii la un nivel adecvat în limba de stat a actelor procedurale. Rezonabilitatea posibilității legale de a desfășura procesul penal în altă limbă decât cea de stat ține în special de oferirea posibilității populației majoritare de altă etnie de a participa la desfășurarea procesului penal și a vorbi în limba maternă comună și judecătorilor, și procurorilor. Prin aceasta se oferă procesului penal un grad sporit al publicității și se realizează rolul educativ al justiției în rândul populației [6, p. 93]. În contextul celor menționate, trecem în revistă faptul că, în toate instanțele judecătorești președintele ședinței, după deschiderea ședinței, în mod obligatoriu anunță limba de procedură, despre ce se face mențiune în procesul-verbal. După anunțarea limbii de procedură, președintele ședinței constată dacă participanții la proces posedă limba în care se desfășoară ședința judiciară. participarea interpretului este obligatorie nu numai în cazul în care unul din participanții la proces nu posedă limba în care se desfășoară ședința, dar și atunci când unii din ei solicită să dea explicații prin interpret. Limba de procedură anunțată sau stabilită la examinarea cauzei concrete în ședința de judecată respectivă nu poate fi modificată pe parcursul întregului proces. În procedura penală, atât pe parcursul, cât și în ședința judiciară, participanților la proces și reprezentanților lor, precum și martorilor care nu posedă limba în care se desfășoară procedura, li se garantează dreptul de a utiliza limba lor maternă ori o altă limbă pe care o posedă. Concomitent, participanților la proces (bănuitului, învinuitului, inculpatului, părții vătămate, părții civilmente responsabile) li se asigură posibilitatea de a lua cunoștință de materialele dosarului prin intrermediul interpretului [11]. În situația în care toate părțile solicită sau sunt de acord să se exprime în limba maternă, instanța de judecată trebuie să asigure exercitarea acestui drept, precum și buna administrare a justiției, cu respectarea principiilor contradictorialității, oralității și publicității. Dezbaterile purtate de părți în limba maternă se înregistrează. Obiecțiile formulate de cei interesați cu privire la traduceri și consemnarea acestora se rezolvă de instanța de judecată până la închiderea dezbaterilor din acel dosar, consemnându-se în încheierea de ședință. Interpretul sau traducătorul va semna pe toate actele întocmite, pentru conformitate, atunci când acestea au fost redactate sau consemnarea s-a făcut în baza traducerii sale [12, p. 254]. Astfel, persoana care nu posedă sau nu vorbește limba de stat are dreptul să ia cunoștință de toate actele și materialele dosarului, să vorbească în fața organului de urmărire penală și în instanța de judecată prin interpret. Interpretul este persoana invitată în procesul penal de către organele competente (oficiale) sau numită de către acestea din rândul persoanelor propuse de către participanții la proces. Or, pentru a exclude participarea formală a interpretului în procesul penal, este necesar de a verifica dexteritatea profesională care ține de documentarea privind calificarea sa de interpret, informația despre experiența profesională și aprecierea obiectivă de către însuși interpret a posibilității sale de a traduce complet și corect [6, p. 93]. Prin folosirea interpretului de limbă maternă a părților se asigură o corectă traducere în fața autorităților judiciare, existând astfel garanția cunoașterii corecte a poziției și a punctelor de vedere exprimate de cei care nu cunosc sau cunosc insuficient limba în care se desfășoară procesul penal. Interpretul trebuie să fie autorizat și să cunoască limba maternă a celui care nu cunoaște limba oficială a procesului; de asemenea, cel care nu cunoaște limba oficială trebuie să solicite folosirea unui interpret, prin încunoștințarea organului de urmărire penală sau a instanței de judecată că nu își poate apăra interesele sale decât în limba sa maternă [14, p. 75-76]. Această reglementare satisface, în general, dispoziția cuprinsă în art. 6 § 3, lit. e) din Convenția Europeană de la Strasbourg, în care se arată că «orice acuzat are dreptul de a fi asistat gratuit de un interpret dacă el nu înțelege sau nu vorbește limba folosită în timpul procesului» [3]. În speță, în cauza Saman vs. Turcia, Curtea Europeană a reiterat principiile generale aplicabile art. 6, § 3, lit. e), pe marginea pretinsei încălcări a dreptului reclamantei la asistența gratuită a unui interpret, ea fiind necărturară și vorbitoare de limbă kurdă. Astfel, chestiunea privind cunoștințele lingvistice ale acuzatului sunt de o importanță vitală pentru procesul penal, fiind necesară examinarea dacă natura infracțiunii imputabile și întrebările adresate acuzatului de către instanțele naționale, sunt suficient de complexe pentru a cere o cunoștință detaliată a limbii vorbite de autoritățile naționale. Asistența unui interpret trebuie acordată pe parcursul întregii faze a investigației, în afara situației când în lumina circumstanțelor concrete ale speței se demonstreazăexistența unor motive convingătoare de a restricționa dreptul acuzatului la asistența promovată de interpret [7, p. 72; 10]. Dispozițiile art. 6 § 3, lit. e) din CEDO nu sunt singurele prevederi convenționale care asigură garantarea dreptului la un interpret. Astfel, art. 5, § 2 CEDO stipulează garanția minimă ce trebuie acordată oricărei persoane private de libertate, aceea de a fi informată, într-o limbă pe care o înțelege, despre temeiurile de fapt și de drept ale privării de libertate, în vreme ce art. 6 § 3, lit. a) din CEDO preveder dreptul acuzatului de a fi informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o înțelege și în mod amănunțit, asupra naturii și cauzei acuzației aduse împotriva sa [1, p. 95]. De asemenea, cadrul legal în materia respectării dreptului la interpret și a dreptului la servicii de traducere își datorează existența și preocupărilor manifestate la nivelul Uniunii Europene. Astfel, la data de 30 noiembrie 2009, Consiliul Uniunii Europene a adoptat o rezoluție privind o Foaie de parcurs pentru consolidarea drepturilor procesuale ale persoanelor suspectate sau acuzate de săvârșirea unor infracțiuni și care, din aceste motive, participă la desfășurarea unor proceduri penale. În cadrul acestui document, dreptul la servicii de traducere și interpret reprezenta prima componentă. Alături de alte drepturi procesuale. aceste prevederi au fost, ulterior, integrate în Programul de la Stockholm, adoptat la 10 decembrie 2009, document prin care se solicită completarea drepturilor minimale de procedură, în măsura în care acest demers este justificat. Astfel, prin art. 82 alin. (2) lit. b) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, versiounea consolidată, s-a statuat posibilitatea Parlamentului European și a Consiliului European de a stabili norme minimale, printre altele, cu referire la drepturile persoanelor în procedurile penale [13, p. 115-116]. În acest context, a fost adoptată Directiva privind dereptul la interpretare și traducere în cadrul procedurilor penale [5]. Prin actul normativ menționat au fost instituite standarde minime în materia asigurării dreptului la interpret și a dreptului la servicii de traducere. Conform art. 9 alin. (1) din Directivă, în vederea îndeplinirii acestor exigențe, statele-membre și-au asumat obligația adaptării legislației interne, în sensul conformării, până la 27 octombrie 2013. Analiza Directivei 2010/64/UE și a actualului cadrul legal permite constatarea faptului că, în principiu, au fost satisfăcute standardele minime consacrate în textul vizat. Autorii I. Neagu și M. Damaschin au în vedere, în acest sens, reglementarea prin Constituție a acestui drept procesual, consacrarea acestuia cu statut de principiu fundamental al procesului penal prin Codul de procedură penală, gratuitatea dreptului la interpret și a dreptului la servicii de treducere, existența unor liste cu interpreți și traducători autorizați, a cadrului legal necesar dobândirii acestei calități etc. În ceea ce privește momentul de la care apare obligația asigurării exercitării acestor drepturi, în Directiva 2010/64/UE se precizează «momentul în care (persoanelor suspectate sau acuzate de săvârșirea unor infracțiuni) li se aduce la cunoștință de către autoritățile competente ale unui stat-membru, prin notificare oficială sau în alt mod, faptul că sunt suspectate sau acuzate de comiterea unei infracțiuni». Prin limita finală a perioadei în care se pot exercita drepturile la traducere și interpretare, în textul Parlamentului European și al Consiliului Europei, se face mențiunea despre «finalizarea procedurilor» [13, p. 116]. Dreptul părților și subiecților procesuali de a lua cunoștință de actele și lucrările dosarului prin intermediul unui interpret nu înseamnă că este garantat dreptul ca toate actele efectuate în cadrul urmăririi penale sau judecății să fie traduse. În acest sens, în jurisprudența CtEDO s-a reținut că dreptul la asistența gratuită din partea unui interpret nu se aplică numai cu privire la declarațiile orale date cu prilejul audierilor, ci și cu privire la înscrisurile existente la dosar. Aceasta înseamnă că acuzatul care nu înțelege sau nu poate vorbi limba utilizată în instanță are dreptul de a fi asistat în m,od gratuit de un interpret în scopul traducerii și interpretării tuturor acelor înscrisuri sau declarații din procesul penal declanșat împotriva sa pe care acuzatul trebuie să le înțeleagă pentru a beneficia de un proces echitabil. Cu toate acestea, art. 6, § 3, lit. e) din CEDO nu conferă acuzatului dreptul la traducerea scrisă a tuturor documentelor, înscrisurilor sau a actelor oficiale ale dosarului. Asistența acordată în materia interpretării trebuie să permită acuzatului să cunoască învinuirea și să se apere, în special, prin posibilitatea prezentării în fața instanței a propriei versiuni a situației de fapt din cauza [8]. Tot astfel, în cauza Husain vs. Italia, CtEDO a arătat că dreptul garantat de art. 6, § 3, lit. e) nu presupune o traducere scrisă a tuturor înscrisurilor sau actelor dosarului, dispoziția CEDO făcând referire la noțiunea de «interpret», iar nu de «traducător». Aceasta înseamnă că o asistență constând în traducerea orală poate satisface exigențele CEDO [9]. Referitor la drepturile persoanei vătămate, părții civile ori responsabile civilmente, acestora le este garantată numai luarea la cunoștință pură și simplă, prin intermediul unui interpret, a actelor și lucrărilor dosarului, nu și obținerea unei traduceri gratuite a actelor esențiale din cauza penală [1, p. 97-98]. Principiul folosirii limbii oficiale prin inetrpret este de natură să garanteze părților exercitarea dreptului la apărare, dar și egalitatea lor în fața autorităților judiciare, rațiune pentru care nerespectarea sa atrage nulitatea actelor efectuate în alte condiții [14, p. 76]. Dreptul la interpret este un drept absolut numai în ceea ce privește caracterul gratuit al acestuia. Întrucât este posibil refuzul de a traduce anumite părți ale dosarului sau de a fi numit un interpret în cazul în care reclamantul înțelege și vorbește limba utilizată, sub acest aspect dreptul nu are caracter absolut [15, p. 332]. Literatura de specialitate în interpretarea Convenției Europene a arătat, în mod întemeiat, că dreptul de a fi asistat în mod gratuit de un interpret este într-o strânsă legătură cu drepturile prevăzute de art. 5, § 2 și de art. 6 § 3 lit a), astfel că art. 6 § 3 lit. e) nu se limitează la caracterul gratuit al interpretării, ci este aplicabil și cu privire la cheltuielile privind traducerea actului prin care sunt aduse la cunoștință motivele arestării și acuzațiile formulate împotriva persoanei private de libertate, precum și la cele privind actul prin care persoanei suspectate de săvârșirea unei infracțiuni îi este adusă la cunoștință în mod detaliat natura și cauza acuzării [4, p. 650]. Concluzii: Garantarea dreptului la traducere și interpretare are ca scop asigurarea participării efective la desfășuarea procedurii a persoanei ce nu înțelege sau nu vorbește limba folosită la audiere. Respectarea dreptului la traducere și interpretare constituie una dintre componentele dreptului la apărare, întrucât numai în acest fel persoanele care nu cunosc, nu înțeleg ori nu se exprimă corect în limba în care se desfășoară procesul își pot constitui o apărare concretă și efectivă în procesul penal. Înscrierea regulii privind admiterea folosirii altei limbi decât a celei de stat în cadrul desfășurării procedurii judiciare și dreptul la interpret printre principiile da bază ale procesului penal, vine să marcheze asigurarea intereselor legitime ale minorităților naționale și ale tuturor persoanelor ce nu posedă limba de stat. Prin folosirea interpretului de limbă maternă a părților se asigură o corectă traducere în fața autorităților judiciare, existând astfel garanția cunoașterii corecte a poziției și a punctelor de vedere exprimate de cei care nu cunosc sau cunosc insuficient limba în care se desfășoară procesul penal.