Pentru toate perioadele istorice și în toate culturile, metafora vasului văzut ca un corespondent al corpului uman este recunoscută și documentată prin numeroase referințe etnologice și antropologice. Raportându-ne la această afirmație axiomatică, despre vasele antropomorfe putem spune că au un caracter dual cu o valoare specială. Pe de o parte, ele sunt recipiente, pe de altă parte, au formă umană sau parțial umană. Prezente din neolitic până în epoca bronzului și din Orient până în centrul Europei, relativ rare în toate arealurile culturale, vasele antropomorfe sunt considerate o categorie importantă de obiecte sacre. Dincolo de funcția lor utilitară, potențialul simbolic înglobat de forma lor particulară avea multiple valențe. Există mai multe clasificări, unele extrem de elaborate, care sistematizează aceste piese. Unele dintre simbolurile încifrate în formele și decorul lor par să indice un sistem de comunicare codată complexă, supraregională, folosit, cel mai probabil, în context cultural și social. În această direcție, în cadrul comunicării, ne vom orienta atenția asupra unei particularități de reprezentare a vaselor antropomorfe, puțin remarcată sau – mai corect spus – niciodată analizată sau discutată special. Această particularitate este conectată, în opinia noastră, cu existența, încă din mileniile V-IV BC, în universul imaginar al comunităților neolitice și aparținând Epocii cuprului din Europa centrală și de sud-est, a unei divinități cu față dublă, cu mare probabilitate cu atribute similare zeului Janus din mitologia clasică. Potențialul hermeneutic înglobat de aceste artefacte speciale va fi evidențiat prin analiza atât a unor recipiente intrate demult în literatura de specialitate, cât și a unor piese inedite.