Sistemele forestiere prezintă una din căile de asigurare a protecției naturii, cuprinzând societatea umană. Din acest motiv, cercetarea ecosistemelor silvice din fondul ariilor protejate, unde cu siguranță pot fi urmărite procese și fenomene naturale neperturbate, sunt pârghii reale la salvgardarea lor. Schimbările din biocenoze se datorează, în mare măsură, relațiilor sol-plante, bazate pe specificul caracterelor solului în raport cu speciile din stratul ierbos, care sunt direct condiționate de complexul factorilor ecologici. Cercetările de lungă durată s-au realizat în baza a trei biocenoze reprezentative, alese în cadrul ecosistemului forestier al Rezervaţiei „Codrii”, şi anume: pădurea de stejar cu carpen pe sol cenuşiu tipic lutos pe lut-argilă (A); pădurea de gorun cu tei şi frasin pe sol brun lutos pe lut adânc hleizat (B); pădurea de fag cu gorun pe sol brun tipic luto-nisipos pe lut-nisip (C). În această lucrare sunt date rezultatele cercetărilor în dinamica de primăvară a indicilor densităţii aparente (DA) şi umidităţii (U) solurilor de pădure în raport cu indicii de diversitate floristică și numărul de plante.Condițiile meteorologice evaluate în biocenozele studiate în această perioadă, au marcat rezultate similare pentru toate tipurile de pădure, deoarece diferenţele mici de altitudine, cât şi poziţia generală a versanţilor, în teritoriu, stabilesc un singur etaj climatic, cel de versant, platouri şi văi. Unele deosebiri se datorează amplasării terenurilor la diferite înălţimi deasupra nivelului mării. Cercetările umidității din lunile martie-mai denotă valori mai mari pentru stratul 0-20 cm în solurile analizate. Schimbări mai esențiale sunt notate după 20-30 cm adâncime. În straturile subiacente, umiditatea se micşorează, atingând valori minime în stratul 40-50 cm, 50-60 cm pentru pădurile AB şi de la 20-30 cm pentru pădurea C. Aceasta se explică prin faptul că în aceste straturi sunt repartizate majoritatea rădăcinilor plantelor ierboase, care imprimă aceste diferențe spațiale și temporare. Una din principalele proprietăţi fizice ale solului, cu ajutorul cărea putem caracteriza procesul de pedogeneză, este densitatea aparentă (DA). Valorile DA în parcele de 1m2 (8 repetiții teritoriale pentru fiecare tip de pădure) variază considerabil, începând cu stratul 10-20 cm în solurile pădurii A și B, în pădurea C de la suprafață. Solul pădurii de fag cu gorun se caracterizează prin cele mai mari valori în straturile 0-60 cm la toate suprafețele de cercetare. Cele mai mici valori ale DA sunt notate la solul pădurii de gorun cu tei și frasin, cu exepția stratului 0-10 cm. Diversitatea specifică examinată în 2001, în perioada de primăvară, caracterizează pădurea de stejar cu carpen cu cele mai mari valori în martie; în aprilie şi mai – în pădurea de gorun cu tei şi frasin. Pădurea de gorun cu tei și frasin, în toată perioada de primăvară, deține cele mai mari valori ale numărului de plante (pe parcelele de 1m2), comparativ cu pădurea de stejar cu carpen și de fag cu gorun. Variaţiilor numerice mai mici sunt supuse plantele ierbacee silvoformante Carex piloza, Carex brevicollis, Stellaria holostea, Aegopodium podagraria, Glechoma hirsuta și altele care formează o masă organică mai impunătoare, comparativ cu speciile de primăvară. Analiza informațional-logistică a relaţiilor liniare a indicilor specifici şi numerici în raport cu DA, U au demonstrat o relație directă a acestora (r = 0,89-0,977).